Căpitanul lui Șahtior, Dario Srna, a menționat că FC Timișoara va da totul împotriva echipei pregătite de Mircea Lucescu. Mijlocașul croat și-ar fi dorit un alt adversar în acest tur preliminar și trage un semnal de alarmă: chiar dacă trupa ucraineană a cucerit Cupa Uefa, aceasta nu trebuie să se considere favorită în duelul cu formația de pe Bega. Speram "Va fi dificil, Timișoara va lupta cu toate forțele împotriva lui Mircea Lucescu. Trebuie să alungăm gândul că suntem favoriți, fiind câștigători ai Cupei UEFA. Trebuie să învingem echipa română. Voiam să cădem cu altcineva, dar acum nu avem ce face, vom juca și sper să ne calificăm", a spus Srna.
Formația FC Timișoara va întâlni echipa antrenată de Mircea Lucescu, Șahtior Donețk, în turul trei preliminar al Ligii Campionilor, s-a stabilit în urma tragerii la sorți ce a avut loc, vineri, la Nyon.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER