Stan își pregătește jucătorii pentru debutul în Champions League!** De ce se teme înainte de meciul cu Basel

Directorul general al clubului Oțelul Galați, a declarat, luni, la Băneasa Shopping Center, cu ocazia prezentării ținutei oficiale pentru meciuri din Liga Campioniolor, că speră ca jucătorii săi să nu facă doar parada modei la meciul cu FC Basel.

Sper ca băieții să nu facă doar parada modei la Basel și să încerce să obțină puncte, pentru că asta este cartea de vizită pe care și-o construiesc acum. În acest meci se poate întâmpla orice, dar cu o altă atitudine și mentalitate decât cea de până acum. Dacă nu vom avea o altă atitudine, o să ajungem de râsul Europei. O victorie ne-ar aduce rezultate, satisfacții și puncte pentru țară. Cei de la CFR Cluj ne vor da niște oameni care să ne ajute în relațiile cu oficialitățile. Nu ne este rușine să cerem ajutor, pentru că este prima dată când evoluăm în Liga Campionilor. Avem emoții firești și sper ca într-un asemenea moment fiecare jucător să dea ce are mai bun și să iasă de pe teren împăcat că a dat totul, chiar dacă vom pierde„, a spus Stan.

Întrebat dacă este speriat de forma în care se află Manchester United, Marius Stan a răspuns: „Manchester United mă sperie rău de tot. La ora meciului cu ei sigur vom umple stadionul dacă vom obține puncte până atunci. Dacă nu, va fi doar un meci de palmares„.

Oficialul gălățean a afirmat că a primit garanții de la specialiști că Arena Națională va fi gata până la ora meciului cu Benfica Lisabona. „Am fost la Arena Națională, terenul este în curs de decopertare, iar acolo a fost făcut ceva de genul «o casă fără fundație». Am auzit că terenul va fi gata până la ora meciului cu Benfica de la niște specialiști, nu de la unii care vorbesc la televizor. Oamenii de la UEFA au înțeles care sunt prioritățile, Liga Campionilor în fața Ligii Europa. Trebuie să fim tratați cu respectul cuvenit„, a precizat Stan.

Atacantul Marius Pena a declarat că nu este obișnuit să fie în centrul atenției. „Nu suntem obișnuiți să fim în centrul atenției, dar acum trebuie să facem tot ce depinde de noi să nu dezamăgim. În următoarele meciuri trebuie să facem uitate evoluțiile din acest start de sezon. În Liga Campionilor ne vede toată Europa și vom încerca să obținem o victorie„, a spus Pena.

Fundașul Cornel Râpă consideră că și un rezultat de egalitate la Basel ar fi bun: „Pregătim meciul la victorie, dar nici un punct nu ar fi de lepădat. Le suntem datori fanilor și conducătorilor. Sperăm să ne întoarcem cu un rezultat bun„.

Mijlocașul Liviu Antal a afirmat că nu are emoții înaintea debutului în Liga Campionilor. „Emoțiile sunt pentru cei slabi. Fiecare jucător își dorește să ajungă într-un asemenea moment. Sper să reușesc să dau gol cu Basel„, a precizat Antal.

Oțelul Galați și-a prezentat oficial, luni, ținuta pentru meciurile din Liga Campionilor. Costumele campionilor României sunt bleumarin, iar pe sacou, în dreptul inimii, este emblema Oțelului. Cămașa este albă și are butoni cu însemenele Ligii Campionilor, cravata este subțire, lucrată manual, de culoare bleumarin și are o mică emblemă a clubului, iar pantofii sunt negri.

Campioana României, Oțelul Galați, va debuta, miercuri, în deplasare, de la ora 21.45, cu elvețienii de la FC Basel, în Grupa C a Ligii Campionilor. Gălățenii vor întâlni, la 27 septembrie, pe Benfica Lisabona, într-un meci programat pe Arena Națională, apoi vor juca, tot la București, în 18 octombrie, cu Manchester United.

Mediafax

Publicat: 12 09. 2011, 20:00
Actualizat: 12 09. 2011, 20:05