„Stancu ar trebui să joace titular, iar Rădoi mijlocaș”

Fostul internațional, Dorinel Munteanu, a vorbit despre echipa din Ghencea și șansele ei de a accede în grupele Ligii Campionilor.

"La prima vedere, Steaua are un avantaj. Lăcătuș nu trebuie să joace la un rezultat de egalitate, ar trebui să-și impună jocul, dar cu siguranță, Galata va forța și va încerca să înscrie", a spus Dorinel Munteanu, la televiziunea gazetei.

Munteanu a vorbit despre poziționarea jucătorilor în teren pentru meciul de mâine: "Mirel Rădoi a fost mai util ca mijlocaș. Coordonează foarte bine jocul, ține echipa sus. Stancu ar trebui să fie titular. A început pe banca de rezerve, dar a confirmat când a intrat și a și înscris".

"Munti" dă și un pronostic pentru Steaua-Galatasaray: "Cred că va fi un rezultat de egalitate: 1-1"

Publicat: 26 08. 2008, 20:05
Actualizat: 26 08. 2008, 20:11