Pentru Inter, prima manșă a sferturilor Ligii a început senzațional, cu un gol în primul minut, și s-a încheiat dezastruos, 5-2 pentru Schalke!
Golul incredibil cu care Stankovic (foto, în centru) a deschis scorul, voleu de la 50 de metri, în secunda 25 (!), n-a mai contat la final decât pentru mijlocașul sârb și statisticile UEFA.
„Torpila” lui Stankovic a intrat pe locul 5 în topul celor mai rapide din Liga Campionilor. Primul în top rămâne golul cu care Makaay a deschis scorul pentru Bayern, în secunda 10, în returul cu Real, din optimile sezonului 2006-2007, o partidă încheiată 2-1 pentru bavarezi, care s-au calificat mai departe.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER