Steaua, cel mai mare nume care intră în cursa pentru Ligă! Ce scrie UEFA despre campioana României
Steaua este la șase meciuri distanță de o nouă prezență în cea mai importantă competiție inter-cluburi din lume, UEFA Champions League. Partidele nu vor fi, cu siguranță, ușoare, însă roș-albaștrii au de partea lor marele avantaj că vor fi cap de serie în fiecare dintre tururi, astfel că milioanele (aproximativ 20) care vor asigura bugetul în următorii ani sunt la îndemână.
UEFA a publicat, pe site-ul oficial, o prefață a disputelor din turul doi și a alocat spații importante campioanei României, pe care o consideră una dintre cele mai importante formații care să ia startul în această fază.
„Turul doi preliminar al UEFA Champions League începe marți, când 32 de echipe vor intra în competiția supremă din Europa. Câștigătoare a trofeului în 1986, Steaua este poate cel mai mare nume care ia startul așa devreme. Bucureștenii speră să pună capăt celor patru ani de absență din competiție, dar trebuie să treacă de campioana Macedoniei, Vardar, care anul trecut a pierdut în aceeași fază în fața lui Bate Borisov„, notează site-ul oficial al UEFA.
Programul meciurilor de marți, din preliminariile Ligii
Neftçi PFK (AZE) – KS Skënderbeu (ALB)
FC Steaua București (ROM) – FK Vardar (MKD)
FC Viktoria Plzeň (CZE) – FK ŽeljezniĂar (BIH)
FC Sheriff (MDA) – FK Sutjeska (MNE)
Birkirkara FC (MLT) – NK Maribor (SVN)
Sligo Rovers FC (IRL) – Molde FK (NOR)
IF Elfsborg (SWE) – FC Daugava Daugavpils (LVA)
HJK Helsinki (FIN) – JK Nõmme Kalju (EST)
FK Ekranas (LTU) – FH Hafnarfjördur (ISL)
The New Saints FC (WAL) – Legia Warszawa (POL)
Celtic FC (SCO) – Cliftonville FC (NIR)
GNK Dinamo Zagreb (CRO) – CS Fola Esch (LUX)
GyÅ‘ri ETO FC (HUN) – Maccabi Tel-Aviv FC (ISR)
FC BATE Borisov (BLR) – FC Shakhter Karagandy (KAZ)
FC Shirak (ARM) – FK Partizan (SRB)
Å K Slovan Bratislava (SVK) – PFC Ludogorets Razgrad (BUL)
FC Dinamo Tbilisi (GEO) – EB/Streymur (FRO)