„Steaua juca bine cu Lăcătuș, Dorinel nu a făcut minuni”

Fostul manager al Stelei consideră că echipa din Ghencea poate face un meci bun cu Lyonul chiar dacă ei vin după un deby solicitant din toate punctele de vedere. Totodată, după ce Mihai Stoica credea că Lăcătuș nu făcea chiar o treabă bună la Steaua, acum îl ironizează și pe noul tehnician din Ghencea.

"Ușor nu va fi Stelei pentru că vine după un derby care te solicită din toate punctele de vedere. Mi-a plăcut Steaua foarte mult în meciul cu Dinamo și au potențial să facă un meci bun la Lyon. Cred că n-ar trebui să ne grăbim, sunt convins că Dorinel va face lucruri bune la Steaua, dar nu trebuie să tragem concluzii după câteva zile. Și cu Lăcătuș Steaua a făcut jocuri foarte bune. A fost o discontinuitate, e adevărat, dar nu se poate spune că în mandatul lui Lăcătuș Steaua nu a jucat, iar acum a venit Dorinel și a făcut minuni." a decalrat Mihai Stoica la gsptv.

Vorbind despre jucătorii Stelei, Meme consideră că atacantul Kapetanos nu are concurență la Steaua.

"Kapetanos e singurul vârf împins clasic la Steaua. Arthuro nu era vârf împins, de aia nu prea are Kapetanos cu cine să se lupte la titularizare". a încheiat Meme.

Publicat: 04 11. 2008, 17:14
Actualizat: 04 11. 2008, 17:40