Steaua poate profita! Murat Yakin n-a ascuns conflictul pe care-l are cu o parte a vestiarului

Murat Yakin și Marco Streller nu se află în cele mai bune relații, un lucru care poate fi în avantajul Stelei

Conferința de presă de dinaintea meciului cu Steaua a fost o ocazie pentru Murat Yakin să-l înțepe din nou pe Marco Steller. Așa cum a scris presa din Elveția, antrenorul lui FC Basel și vedetele echipei nu se află în cele mai bune relații. Yakin a cedat provocării lansate de un jurnalist și l-a criticat din nou pe atacantul său, chiar dacă nu indirect.

În opinia antrenorului elvețian, echipa sa joacă bine, cifrele sunt bune, dar problemele apar în fața porții. Este o confirmare că Yakin și Streller nu mai împart aceleași idei: „Nu știu de ce nu mai avem rezultate, statistica e de partea noastră. Avem posesie, ieșim la joc în special pe teren propriu. Cred că trebuie să fim mai eficienți în fața porții, trebuie să întrebăm și unii dintre fotbaliști unde este problema lipsei de rezultate”, a declarat Yakin.

Presa din Elveția a scris în cursul săptămânii trecute că cei doi s-au certat și după meciul tur cu Steaua. Streller a fost deranjat atunci de declarațiile lui Yakin, care a criticat echipa pentru egalul de la București. Ba chiar cei de la  blick.ch.au scris că cei doi s-au scuipat.

Publicat: 05 11. 2013, 19:38
Actualizat: 05 11. 2013, 19:39