Fundașul echipei Lazio Roma, Ștefan Radu, care va fi suspendat în campionatul Italiei în urma cumului de cartonașe galbene, se va opera marți de o afecțiune a meniscului intern al genunchiului drept, a anunțat site-ul lalaziosiamonoi.it.
„Ștefan Radu se va opera marți, la Roma, la genunchiul drept. Astfel, românul va rata următoarele două partide, cu Juventus Torino și Udinese, iar apoi va face recuperarea în timpul sărbătorilor de iarnă. Revenirea sa este prevăzută pentru 6 ianuarie 2011. Ștefan Radu a devenit un jucător indispensabil pentru Lazio. Curajul său este fundamental, decisiv și indispensabil”, a scris sursa citată.
La 15 noiembrie, după partida cu Napoli, clubul Lazio a anunțat că Ștefan Radu a fost supus unui RMN, care a arătat o „inflamare a capsulei articulare, cu dureri la meniscul intern„, el ratând meciul României cu Italia, însă revenind în Serie A, la meciul cu Parma.
Apoi, medicul naționalei, Pompiliu Popescu, s-a arătat îngrijorat de starea fundașului, care pare a fi forțat de Lazio să joace meci de meci: „Poate păți ce a pățit Didi Prodan! Dacă acolo, în genunchi, se va ajunge os pe os, poate însemna finalul pentru fotbalistul Ștefan Radu”.
Imediat, clubul Lazio Roma a dat publicității un comunicat în care anunță că fundașul român Ștefan Radu, care suferă de o afecțiune a meniscului intern al genunchiului drept, nu are nevoie de o intervenție chirurgicală imediată.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER