Steliștii, codașii Ligii
În clasamentul șuturilor, roș-albaștrii ocupă locul 25, în timp ce adversarul de mâine, Lyon, e lider. Cifrele contabilizate de forul european după primele trei etape ale Ligii oferă o imagine clară asupra forței de joc demonstrate de cele 32 de echipe înscrise la start. Din păcate, ambițiile Stelei de a trece de faza grupelor nu se susțin în statisticile realizate pe cele mai importante capitole ale jocului. Până acum, în meciurile tur cu Bayern, Fiorentina și Lyon, echipa din Ghencea a suferit în ceea ce privește posesia mingii, fapt pentru care a ajuns rar în poziții de finalizare. În același timp, pe faza de apărare, blocarea adversarilor s-a făcut cu greutate, steliștii apelând la un număr exagerat de mare de faulturi pentru a ieși din situațiile dificile.
Un șut Steaua, două Lyon
Privind cifrele, meciul de mâine pare ca și câștigat de către francezii de la Lyon. Cel puțin pe hârtie. Echipa lui Puel este cea mai tare din Ligă în ceea ce privește ocaziile de finalizare, capitol în care sunt incluse atât șuturile pe spațiul porții, cât și cele care au ocolit buturile. Lyon conduce această ierarhie cu 52 de șuturi, dublu față de cât au realizat Dayro Moreno și compania! Dintre steliști, columbianul are cele mai multe execuții pe poartă (3), în timp ce brazilianul Arthuro are patru șuturi care și-au ratat ținta. Numărul mic de ocazii de a marca poate fi explicat în primul rând prin prisma posesiei balonului, acolo unde Steaua se află din nou dincolo de locul 20, cu 80 de minute în trei meciuri. Comparativ, Barcelona a ținut de minge o jumătate de oră în plus, conducând acest clasament.
Faultul, ultima soluție
20 de faulturi pe meci au făcut steliștii, capitol la care se află pe locul secund în statisticile UEFA, după grecii de la Panathinaikos. De această dată, plasarea pe podium nu este deloc onorabilă, demonstrând inferioritatea tehnică în duelurile directe cu Benzema, Mutu sau Toni. Cum era de așteptat, cel care a faultat de cele mai multe ori din lotul Stelei este închizătorul Florin Lovin, cu nouă intervenții în afara regulamentului. În opoziție, numărul de faulturi suferite este destul de mic (38), locul 26 din 32 de echipe, evidențiind încă o dată periculozitatea scăzută a acțiunilor ofensive.
Nicoliță, două pase decisive
Nici la cornere roș-albaștrii nu au punctat foarte mult. Doar 11 lovituri de colț în trei meciuri, cu care Steaua se poziționează în ultima parte a ierarhiei echipelor din Ligă, alături de cei de la CFR Cluj. De subliniat este faptul că două din cele trei goluri ale Stelei au fost marcate în urma unor cornere, ambele bătute de Nicoliță. Cu această performanță, mijlocașul Stelei este pe locul trei într-un clasament al „assist-urilor”, după Xavi și Lampard, cu trei pase decisive.
A fost la fel și anul trecut
În grupa cu Arsenal, Sevilla și Slavia Praga, roș-albaștrii au adunat un singur punct, reușind să marcheze patru goluri. Pe lângă faptul că a încheiat seria pe ultimul loc, Steaua s-a remarcat negativ și în statisticile UEFA, șchiopătând la majoritatea capitolelor. În primul rând la șuturi pe spațiul porții, unde s-a înregistrat o medie de puțin peste două pe meci, prea puțin însă pentru pretențiile Ligii Campionilor. Apoi, la fel ca în acest an, cornerele au fost extrem de rare (16 în șase meciuri), arătând fragilitatea jocului pe flancuri. Mai mult, în două meciuri contra lui Arsenal, steliștii n-au bătut nici măcar o lovitură de colț! De asemenea, steliștii au fost campioni la ofsaiduri, fiind surprinși de 37 de ori în afara jocului, sugestive fiind și de această dată disputele cu „tunarii” (21 de ofsaiduri în două meciuri).
Â
Â
Â
Â
Â
Â
7 puncte a strâns Steaua în ultimele trei participări în Liga Campionilor: 5 în stagiunea 2006-2007, unul anul trecut și încă unul până acum, în actuala ediție