Streller a trăit un coșmar în drum spre București: a fost „arestat” în avion! Dezvăluirile presei elvețiene
Dennis Bergkamp, Gerd Muller, Fritz Walter sau Marco Streller au un lucru în comun dincolo de faptul că au fost sportivi de excepție. Toți s-au temut de zborul cu avionul, lucru care i-a împiedicat uneori să participe la unele competiții importante.
Dacă „olandezul zburător” al lui Arsenal a dus această fobie la „rang de artă”, evitând de foarte multe ori să călătorească, vedeta lui Basel suportă cu stoicism grelele încercări. Deplasarea la București a fost una extrem de grea din acest punct de vedere, notează Basellandschaftliche Zeitung, cu precădere din cauza unor turbulențe din aer. Conform sursei citate, Streller își petrece cele mai multe dintre deplasări la toaletă, organismul său reacționând ciudat în condiții de stres, dar de această dată i-a fost interzis să se ridice din scaun pentru o perioadă destul de lungă, pentru a nu se expune unor riscuri și mai mari.
Totuși, odată sosit la București, vârful elvețienilor și-a revenit, mai ales că revederea cu Național Arena i-a produs amintiri din cele mai plăcute.
„Am venit să câștigăm la București, vrem să ne calificăm în optimi„, a declarat vârful pentru Basellandschaftliche Zeitung, nu înainte de a-și aminti de precedenta vizită pe Național Arena.
În sezonul 2011-2012, Basel învingea cu 3-2 pe Oțelul, după o primă repriză în care elvețienilor le-a ieșit tot. Au avut patru șuturi pe spațiul porții și au înscris de trei ori, Streller trecându-și și el numele pe tabela de marcaj (Fabian Frei ’10, Alexander Frei ’14 și Marco Streller ’37 au înscris pentru Basel, atunci).
6 goluri în 9 partide a înscris Streller pentru Basel în acest sezon, fiind golgheterul echipei