Marius Șumudică poate repeta astăzi cea mai mare performanță europeană din cariera de antrenor.
Pentru antrenorul celor de la CFR, partida de la Berna este de nivelul celei în care a eliminat West Ham, ca tehnician al Astrei, în 2016.
Atunci s-a mai calificat Șumudică în grupele Europa League, iar astăzi poate repeta acea performanță. Asta pentru că o victorie în Elveția ar asigura-o pe CFR Cluj de prezența în grupele Europa League, dacă va pierde play-off-ul de Champions League.
Și din punct de vedere financiar, eliminarea lui Young Boys Berna ar însemna o lovitură pentru Marius Șumudică. Cu toate că antrenorul a scos în evidență în mai multe rânduri faptul că CFR este deja calificată în grupele Conference League, chiar dacă pierde toate meciurile europene de acum încolo, adevărul este că a treia competiție inter-cluburi nu-i mulțumește pe șefii campioanei.
Asta reiese și din înțelegerea cu Marius Șumudică. Antrenorul are doar bonusuri pentru grupele Europa League și Champions League. Astfel, în cazul unei calificări în această noapte, Șumudică încasează o primă de 200.000 de euro. Atât are stipulat în contract pentru grupele Europa League.
Ar fi de zece ori mai mulți bani decât câștigă antrenorul pe lună, la CFR. Mai mult, cu o noapte perfectă la Berna, antrenorul poate visa în continuare la bonusul de 500.000 de euro pentru atingerea grupelor Champions League.
Motivați suplimentar sunt și fotbaliștii echipei clujene. Cei care vor juca astăzi la Berna au promiși 20.000 de euro pentru o calificare, pe lângă bonusul de intrare în grupele Europa League, din contractele acestora. CFR va continua în Europa, indiferent de ce se va întâmpla în Elveția. În cazul în care va eliminat Young Boys, campioana României va juca în play-off-ul Champions League, cu învingătoarea dintre Slavia Praga și Ferencvaros (0-2 în tur).
În situația în care românii vor rata calificarea, CFR va juca în play-off-ul Europa League, cu echipa eliminată din meciul Șerif Tiraspol – Steaua Roșie Belgrad (1-1 în tur).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER