Antrenorul echipei Arsenal, Arsene Wenger, este dezamăgit după eliminarea suferită în semifinalele Ligii Campionilor în fața formației Manchester United, spunând că este cea mai mare dezamăgire a sa de când se afă la Arsenal. "Nu am sentimentul că am jucat o semifinală. S-a terminat în primele zece minute. Acest lucru este cel mai greu de digerat: meciul s-a încheiat înainte de a începe. Este dezamăgitor să parcurgi un drum atât de lung și să dai meciul astfel. Am luat două goluri în trei minute… Împotriva unei astfel de echipe, este imposibil să revii. Am continuat să jucăm, dar o parte din speranță se pierduse. Este cea mai mare dezamăgire a mea. Suporterii se așteptau la o seară deosebită. Să-i dezamăgim astfel, este o și mai mare decepție", a declarat Arsene Wenger, care le-a urat succes celor de la Manchester United în finală.
Tehnicianul formației Arsenal a adăugat că, în opinia sa, arbitrul întâlnirii nu a făcut un meci bun: "Cred chiar că a avut un meci prost. Le-a acordat adversarilor lovituri libere care în campionatul Angliei nu s-ar fi acordat. În plus, cred că și acordarea unui cartonaș roșu jucătorului Darren Fletcher (Manchester) a fost o măsură prea dură". Întrebat dacă va lua măsuri în cadrul echipei în urma acestei eliminări, Wenger a răspuns: "Trebuie să fac un pas înapoi. Am avut un parcurs bun în ultimele luni, dar nu câștigăm meciurile care contează cu adevărat. Trebuie să ne gândim la acest lucru".
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER