„Suntem favoriți**, dar Unirea ne poate pune probleme!”

Antrenorul FC Sevilla, Manolo Jimenez, este de părere că Unirea
Urziceni, adversara de miercuri din Liga Campionilor, este o echipă
periculoasă, care trebuie respectată, informează site-ul grupării
spaniole.

„Trebuie să avem eficiență maximă. Aș minți dacă aș
spune că știu totul despre Unirea. Cluj a fost o necunoscută totală
pentru Roma și a ținut-o în corzi. Unirea are o medie de vârstă de
28 de ani, are jucători cu experiență și un conducător ambițios, e
o echipă care marchează cât poate de mult și e bună la ceea ce știe
că poate fi bună. Trebuie să ne înarmăm cu răbdare pentru a-i
depăși. Suntem favoriți, dar trebuie să demonstrăm asta pe teren.
Dacă se va juca deschis probabil noi vom fi câștigătorii, dar dacă
se vor închide, va trebui să fim răbdători. Dacă o luăm razna, tot
ce vom reuși va fi să-i punem pe contratac”,
a spus
Jimenez.

Tehnicianul a mărturisit că nu s-a hotărât încă ce prim 11 va
folosi în partida cu Urziceni. „Indiferent cine va juca,
trebuie să arate aceeași dispoziție de joc pe care am avut-o cu
Zaragoza. Unele nume se pot modifica, dar stilul de joc nu, e clar
cum vom juca. Unirea speculează atuurile sale și se apără bine.
Este o echipă pe care o respect la fel ca pe toate celelalte.
Suntem o echipă de top, dar trebuie să jucăm foarte bine pentru a
trece de ei. Trebuie să arătăm că noi suntem Sevilla”
, a
comentat Jimenez.

Publicat: 15 09. 2009, 16:06
Actualizat: 15 09. 2009, 16:12