„Suntem superiori Timișoarei! Nu putem rata calificarea!”
Antrenorul lui Șahtior este sigur că Timișoara nu va mai repeta figura frumoasă din tur, când românii i-au condus de două ori pe ucrainieni.
"În tur, fundașii noștri au făcut greșeli din lipsa de concentrare. Dacă eram mai atenți, în minutul 15 putea să fie 4-0", a declarat tehnicianul român, informează Sport.ro.
Mircea Lucescu prevede că în returul de miercuri, de pe "Dan Păltinișanu", echipa sa se va impune și-și va asigura calificarea.
"Pentru noi nu contează stadionul pe care jucăm, ci dorința noastră de a merge mai departe, ca și calitatea jocului prestat, net superioară Timișoarei. Am un singur lucru în gând: să mergem, să jucăm și să ne calificăm!"
Lucescu admite totuși că echipa bănățeană are șanse de calificare, grație rezultatului din Ucraina, dar spune că acest lucru reprezintă o armă cu două tăișuri. Timișoara va juca în fața propriilor fani și va fi obligată să atace pentru a-și mulțumi suporterii, să iasă la joc, iar acest lucru le va ușura munca băieților lui Lucescu.
"Va fi o atmosferă incendiară, mai ales în condițiile în care ei au o șansă de calificare. Asta s-ar putea să fie și în favoarea noastră pentru că vor trebui să iasă la joc, nu vor mai putea să facă ceea ce au făcut la Donețk adică să se apere 90 de minute.", a încheiat Lucescu.
FC Timișoara – Șahtior va fi în direct, pe PRO TV, miercuri de la ora 20:30
Â