Tehnicianul echipei Internazionale Milano, Jose Mourinho, a declarat, vineri, că finala Ligii Campionilor, pe care formația sa o va disputa cu Bayern Munchen, este un El Dorado al fotbalului și a precizat că va lua o decizie în privința viitorului său săptămâna viitoare.
„Pentru mine, Campionatul Mondial al cluburilor nu este foarte important. Eu consider că finala Ligii Campionilor este un El Dorado al fotbalului„, a spus Mourinho, informează site-ul oficial al clubului milanez.
Jose Mourinho a precizat că de la tehnicianul echipei Bayern Munchen, Louis Van Gaal, a învățat pe durata unei colaborări de trei ani că trebuie să muncească mult pentru a câștiga. „Nu l-am uitat. Este o persoană extraordinară„, a adăugat el.
Tehnicianul a spus că deocamdată se gândește doar la finala LC, nu și la viitorul său, în contextul în care presa internațională scrie că ar putea ajunge la Real Madrid. „Atunci când joci o finală de Liga Campionilor, te gândești doar la aceasta. Să joci finala este un vis, însă nu o obsesie. Sâmbătă, după meci, se va termina pentru toți. Vacanțe la mare, la munte, iar apoi Cupa Mondială. În cee ce privește viitorul meu, voi lua o decizie săptămâna viitoare. Nu se poate lua o decizie după un meci. La ultimul meu meci la FC Porto, în 2004, știam că voi fi antrenorul echipei Chelsea. Nu va fi la fel sâmbătă„, a adăugat el.
Mourinho consideră meciul de sâmbătă cel mai important, deoarece întotdeauna pentru el partida pe care echipa sa urmează să o dispute este cea mai importantă. „Este cel mai important pentru că este următorul. Meciul care urmează este întotdeauna cel mai important pentru mine. Aceasta este ultima partidă a sezonului și este cea care ne poate oferi un trofeu important. Este normal să îmi doresc victoria. Va fi un meci fantastic pentru fani„, a explicat tehnicianul portughez.
Jose Mourinho a declarat că are încredere că arbitrajul va fi corect la finala de sâmbătă: „Acum nu contează problemele de arbitraj din meciurile trecute. Mâine Inter vrea să câștige, Bayern vrea să câștige și arbitrii vor să câștige. Este ca o finală mondială, astfel că toată lumea vrea să facă o treabă bună. Am încredere în arbitri. Acest meci este mai important decât finala Cupei Mondiale„.
Mourinho își dorește să îl vadă pe președintele clubului Inter, Massimo Moratti, plângând de fericire după meciul cu Bayern. „Președintele Moratti este o persoană foarte specială pentru mine. Îi mulțumesc pentru că m-a adus la Inter, în urmă cu doi ani. Sper să îl văd zâmbind cu trofeul în brațe mâine, plângând de fericire. Mi-ar plăcea să îi văd fotografia cu trofeul, alături de cea a tatălui său, la Appiano Gentile„, a adăugat Jose Mourinho.
Finala Ligii Campionilor, între Bayern Munchen și Internazionale Milano, are loc, sâmbătă, de la ora 21.45, pe stadionul Santiago Bernabeu din Madrid și va fi arbitrată de englezul Howard Webb.
Sursa video: gazzetta.it
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER