Arcadie și Tibi Simo au făcut aseară galerie campioanei, la fel ca în ultimii 34 de ani
Se întâmpla în 1976. Arcadie Simo își lua fiul de mână și îl ducea în Gruia. Seniorul era calm și ponderat. Fiul, Tibi, paradoxal, mult mai extrovertit și expansiv. Aceeași pasiune le clocotește în vine pentru aceeași echipă, CFR.
Miercuri seara, ora 20:30. Familia Simo se îmbracă în vișiniu și se pregătește să o ia spre Gruia. Are treabă în seara asta, nu glumă! CFR joacă acasă, dar nu cu oricine, ci cu vicecampioana Europei, Bayern. „Am crescut în vremuri în care fotbalul era privit ca o sărbătoare. Mergeam și la «studenți» la meciuri, la fel și ei veneau la noi”, e mesajul lui Arcadie Simo (74 de ani), veteranul familiei, către Tibi și Peter, urmașii săi. Din ’50 încoace se pregătește la fel pentru fiecare meci al CFR-ului. „Nu-s pătimaș, dar iubesc fotbalul, am crescut cu el. Nu am cutezat să visez vreodată la un meci cu Bayern, în Liga Campionilor, în Gruia, pe un stadion ultra-modern”, spune apăsat Arcadie în timp ce se costuma. „Se dărâma tribuna cu noi”
Tibi, altădată mezinul casei, împărtășește acum cu patimă dragostea pentru CFR cu fiul său, primul nepot al familiei Simo, Peter (13 ani). „La ei e diferit. Când joacă echipa, nici musca nu zboară prin casă. Sunt foarte împătimiți. Își programează mesele în funcție de programul meciurilor. Nepotul nu pleacă în excursii, iar Tibi încearcă din răsputeri să se poată concentra la locul de muncă”, explică pe drum, cu mândrie nedisimulată, Arcadie. Tibi își întrerupe tatăl. Tocmai au ajuns la poarta ce duce la P II. „E ca la primul meci, cu Chelsea. Ce emoții am!!! Am ajuns în vârf! Au venit în Gruia cei mai tari fotbaliști ai planetei! Restul sunt detalii…”, spune Tibi, în timp ce tatăl său își ocupa locul la peluză.
„Parcă nu îmi vine să cred! Acum 10 ani se intra pe stadion cu bere și ne puteam deplasa de la o poartă la alta. Acum ne batem cu vicecampioana Europei”, Tibi Simo, fiul
„Paszkany a salvat echipa”
Arcadie Simo e sigur că CFR ar fi fost desființată dacă Paszkany (foto) nu ar fi investit. „Înainte de venirea lui Paszkany, în 2002, eram la un pas de colaps. Echipa alterna între «B» și «C» și nu avea bani să supraviețuiască”, mai zice Arcadie. Acesta, împreună cu fiul său, nu a ratat niciun meci al Clujului în Gruia în ultimii 34 de ani.
„Simt o bucurie de nedescris, nici nu am cutezat vreodată să visez că echipa mea de suflet se va duela cu Chelsea, Roma sau Bayern”, Arcadie Simo, tatăl
Marseille a demolat-o pe Zilina, 7-0!
Olympique Marseille a dat un recital incredibil, aseară, pe „Pod Dubnom”. Obligată să câștige pentru a spera la calificare, campioana Franței a obținut cea mai mare victorie reușită vreodată de o echipă în deplasare în Liga Campionilor, 7-0 la Zilina. Gignac (foto, în stânga), cu un hat-trick, Lucho, o „dublă”, Heinze și Remy au fost marcatorii golurilor. Cea mai mare diferență de scor, 8-0, a fost reușită de Liverpool, în 2007, în fața lui Beșiktaș.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER