În cazul unui verdict nefavorabil dat de UEFA, Steaua mai are două căi prin care să atace decizia forului european.
Prima ar fi Comisia de Apel a UEFA, acolo unde se va contesta decizia inițială a Comisiei de Disciplină. Dacă situația rămâne însă neschimbată, iar verdictul este în continuare nefavorabil, Steaua își va trimite dosarul la Tribunalul pentru Arbitraj Sportiv (TAS).
Conform articolului 62 din regulamentului UEFA, alineatul 5 subliniază că, dacă UEFA hotărăște o suspendare, un eventual apel la TAS nu va anula pedeapsa dictată de for, în perioada deliberării. Totodată, dosarul apelului pe care clubul în cauză îl înaintează la TAS nu poate fi diferit de cel care a ajuns la UEFA, partea judecată fiind astfel privată de aducerea de alte dovezi cu care să-și consolideze poziția.
Regulamentul contrazice astfel spusele oficialilor Stelei, iar dacă UEFA va suspenda dubla manșă cu Vardar Skopje, TAS-ul nu va avea forța să ridice pedeapsa forului european, cel puțin pe durata deliberării apelului.
Partidele din turul doi preliminar al Ligii Campionilor se vor disputa în două manșe, la 16-17 iulie, respectiv 23-24 iulie. Steaua joacă primul meci pe teren propriu.
Dacă – Doamne ferește! – decizia va fi defavorabilă, meciurile cu Vardar se vor juca oricum pentru că vom face apel și apoi vom merge chiar la TAS Valeriu Argăseală, președinte Steaua
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER