Szekely va intra în repriza a doua cu Bayern

Janos Szekely a început de săptămâna trecută alergările, el venind după o accidentare (entorsă la glezna dreaptă) care l-a ținut timp de o lună pe tușă. Staff-ul medical l-a supravegheat îndeaproape pe mijlocașul stelist, iar din această săptămână el a ieșit din supravegherea doctorilor, Janos pregătindu-se cot la cot cu ceilalți coechipieri. În mod normal el e recuperat 100%, dar trebuie să se pună la punct cu pregătirea fizică. Deoarece Bănel Nicoliță e suspendat pentru primul meci din Liga Campionilor, cel cu Bayern München, Marius Lăcătuș intenționează să-l folosească pe Szekely pe partea dreaptă, numai că acest lucru va depinde și de modul în care fotbalistul se va prezenta la meciul de sâmbătă, cu Farul. La Constanța, Semedo va evolua ca titular, dar lui Szekely îi este rezervată o jumătate de oră în repriza a doua. Nu va fi folosit din primul minut pentru ca jucătorul să nu se sufoce după ce nu a mai jucat un meci timp de o lună. Lui Szekely i se acordă o atenție sporită, pentru că e unul dintre jucătorii pe care Lăcătuș se va baza din primul minut în partidele din Liga Campionilor.

3 meciuri a apucat să joace Szekely în această ediție de campionat

34 de zile au trecut de când Szekely nu a mai jucat pentru Steaua

1500 de suporteri steliști care dețin abonamente au luat cu asalt casele de bilete de la stadion pentru a cumpăra tichete în vederea meciurilor de acasă din Liga Campionilor

Publicat: 10 09. 2008, 22:57
Actualizat: 11 09. 2008, 08:44