Steaua s-a chinuit cu Trencin, o echipă care a reușit să se impună cu 3-2 în inferioritate numerică. Tade susține că Mirel Rădoi a decis calificarea la pauză.
Trencin s-a dovedit a fi un adversar mult mai periculos față de echipa pe care Steaua a bătut-o cu 2-0 în Slovacia. Trencin a intrat tare încă din primul minut și la pauză a intrat cu 2-0. Steliștii au reșit să scoată capul în partea a doua și au făcut 2-2, iar Tade – marcatorul golului egalizator – susține că discursul pe care Rădoi l-a avut în vestiar a fost cel care a schimbat jocul.
„A fost un joc foarte dificil pentru noi, nu ne-am descurcat foarte bine, dar până la urmă am reușit calificarea. Mister ne-a zis la pauză că am făcut foarte, foarte multe greșeli și că trebuie să ne revenim. E foarte, foarte greu să revii, dar la 2-0 ne-a zis să nu fim speriați pentru că vom putea reveni. A fost o mare surpriză că Trencin a marcat de două ori. Am făcut greșeli și am luat gol în minutul 10.
Toți m-au întrebat dacă pot să bat eu penalty-ul. Nu am câștigat doar eu sau Muniru, a câștigat echipa. Muniru a marcat primul său gol în România, e foarte important pentru el. A fost un gol frumos”, a declarat Tade.
Steaua s-a calificat cu emoții în turul III preliminar al Ligii Campionilor, unde o va întâlni pe Partizan Belgrad. Campioana României s-a calificat cu 4-3 la general, dar slovacii au dominat finalul meciului, deși se aflau în inferioritate numerică, și se puteau califica.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER