Țara lui Dracula, teritoriu batav:** ” ‘VANPIRUL’ și-a înfipt dinții în ardeleni!” Ce scrie presa engleză după disputa cu CFR
United a reușit, contra CFR-ului, a 100-a victorie în cea mai importantă competiție inter-cluburi din lume. Pentru presa din Anglia, România se rezumă la câteva lucruri, Dracula fiind unul dintre produsele de export cele mai la îndemână.
Cu toate acestea, The Sun îl vede pe Van Persie adevăratul vampir, olandezul zburător fiind vioara întâi în ținutul „contelui”.
„Dubla lui Van Persie i-a tocit dinții echipei din Transilvania. În țara lui Dracula, un olandez a făcut jocurile. Românii au avut o primă jumătate de oră extrem de bună, Kapetanos reușind să deschidă scorul. Pentru prima oară în aceeași echipă cu Rooney, de la începutul jocului, RVP a ieșit la rampă și a întors rezultatul meciului„, scriu englezii de la The Sun.
Notele date de jurnaliștii de la sursa citată jucătorilor lui United:
De Gea 7, Rafael 6, Ferdinand 6, Evans 5 (Wootton 5), Evra 6, Cleverley 7, Anderson 6, Fletcher 7, Rooney 8, Hernandez 5 (Welbeck 5), Van Persie 9
Daily Mail: „Parteneriatul cu Rooney poate fi prolific”
„Olandezul Van Persie a fost nevoit să aștepte mai bine de șase săptămâni pentru a juca în sfârșit alături de Wayne Rooney în atacul lui United, iar meciul cu CFR a demonstrat că parteneriatul lor poate fi unul prolific. „Dubla” lui Van Persie a șters show-ul horror oferit de Manchester în apărare”, notează DailyMirror.