Tătărușanu: „Legia are acum prima șansă, însă noi jucăm foarte bine în deplasare”
Steaua e remizat pe Național Arena, 1-1, cu Legia Varșovia, în turul play-off-ului Ligii Campionilor.
Portarul roș-albaștrilor, Ciprian Tătărușanu, a recunoscut că, în urma acestui rezultat, polonezii au devenit favoriți pe hârtie la calificarea în grupele Ligii Campionilor.
„Eu zic că ei nici nu au contat în prima repriză. Am avut multe ocazii, dar am marcat o singură dată. În a doua parte jocul a fost mai echilibrat și ei au reușit să marcheze. În partea a doua nu am mai avut nici noi foarte multe ocazii de gol, din păcate. Am avut posesia, dar nu și ocazii.
Mergem la Varșovia, unde ne așteaptă un meci destul de greu. E normal ca ei să aibă prima șansă după acest rezultat, dar noi am jucat destul de bine în deplasare, în cupele Europene.
Am jucat bine și la Tbilisi, și cu Vardar. Eu zic că suntem o echipă destul de matură, un grup unit și cred că avem forța să întoarcem rezultatul. Chiricheș e un jucător foarte bun, dar Gardoș și-a făcut treaba foarte bine astăzi”, a declarat Ciprian Tătărușanu la Digi Sport, imediat după meci.