Înfrângerea suferită de Chelsea în fața lui FC Basel în prima etapă a fazei grupelor Ligii Campionilor, scor 1-2, l-a scos din minți pe patronul rus Roman Abramovich. Oligarhul a intrat în vestiar după meci și a discutat pe un ton ridicat cu jucătorii și cu antrenorul Jose Mourinho.
Potrivit Daily Mail, Abramovich a afișat o mină contrariată după explicațiile portughezului, iar aceeași sursă scrie că rusul l-ar fi contactat deja pe Roberto Di Matteo, antrenorul cu care The Blues au cucerit Liga Campionilor în urmă cu doi ani. principalele motive de supărare ale afaceristului sunt eșecurile din ultimele trei jocuri ale echipei, cel din Supercupa Europei, cu Bayern, cel din campionat, cu Everton și cel de miercuri, în fața lui Basel.
De cealaltă parte, Mourinho lasă de înțeles că se așteaptă la orice măsură din partea șefului său, deși nu se consideră total vinovat. Portughezul a reacționat ironic: „Când pierzi, nu poți da vina doar pe jucători, ci doar pe antrenor. Eu sunt cel responsabil”.
Chelsea vine pe 1 octombrie la București pentru meciul cu Steaua, din a doua etapă a fazei grupelor Ligii Campionilor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER