„This is Atleti!” Spaniolii, în extaz după seara nebună a lui Marcos Llorente cu Liverpool! Campioana Europei, eliminată după un meci dramatic! Reacția presei | VIDEO
Liverpool – Atletico Madrid 2-3 | Campioana Europei este eliminată din Champions League, după ce în minutul 94 conducea în fața celor de la Atletico Madrid cu 2-0.
Trupa de șoc a lui Diego Simeone a fost încă o dată eroică. Spaniolii au întors dramatic soarta calificării, deși Mane și Salah erau calificați în minutul 94.
Marcos Llorente a fost eroul spaniolilor. Mijlocașul de 25 de ani a marcat în minutele 97, 105+1, iar Morata a înscris în minutul 120+1. Atleti se califică în sferturile competiției. (VIDEO AICI)
Presa din Spania este în extaz după seara de vis a lui Atleti. Dacă cei de la AS au preferat să titreze „Eroic” și au scos în față seara fabuloasă reușită de Marcos Llorente, Marca a încercat o ironie la adresa lui Liverpool.
„This is Atleti!”, au titrat cei de la Marca, aluzie directă la celebrul „This is Anfield!” care tronează peste istorica arenă a lui Liverpool.
The Sun scrie că Liverpool a fost distrusă în extra-time!
În doar două săptămâni, Liverpool a ieșit din Liga Campionilor, a fost eliminată din Cupa Angliei și a pierdut primul meci în Premier League.
Marcos Llorente este primul jucător al lui Atletico care înscrie două goluri din afara careului într-un meci de Champions League.
În tur, Atletico a câștigat cu 1-0 și s-a calificat cu scorul general de 4-2.
Liverpool: Adrian – Alexander-Arnold, Gomez, Van Dijk, Robertson – Henderson, Wijnaldum, Oxlade-Chamberlain – Salah, Firmino, Mane
Atletico: Oblak – Trippier, Savic, Felipe, Renan Lodi – Koke, Saul, Thomas, Correa – Diego Costa, Joao Felix