Timișoara a debutat în actuala campanie europeană exact ca și anul trecut. Poli a deschis scorul la Donețk, în minutul 18, la fel ca și în meciul cu Partizan Belgrad, din preliminariile Cupei Uefa din 2008-2009. Marcator, atunci, ca și acum, golgheterul Gigel Bucur.
Singurele diferențe față de partida din urmă cu un sezon sunt reprezentate de faptul că echipa de pe Bega evoluează acum într-o altă competiție – preliminariile Champions League; a doua deosebire – Timișoara a evoluat în acel meci pe teren propriu.
Din păcate, atunci, golul atacantului de buzunar a fost insuficient, sârbii întorcând scorul și impunându-se cu 2-1. Mai mult, reușita acestuia a rămas singura a clubului de pe Bega, în retur, formația belgrădeană câștigând cu 1-0.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER