Totti: „Echipe precum CFR dau totul și sunt agresive cu formațiile italiene”

Căpitanul AS Roma, Francesco Totti, a declarat pe site-ul său
oficial că echipa CFR Cluj, adversară în grupa E a Ligii
Campionilor, este foarte agresivă și dă totul când întâlnește
formații de calibru precum cele dinItalia.

„Vom întâlni adversari competitivi. Îmi amintesc de
greșelile făcute anul trecut cu Basel, trebuie să fim siguri că nu
le vom repeta. Basel și CFR Cluj dau totul și sunt foarte agresive
când întâlnesc echipe italiene în cupele europene. Bayern e un
rival prestigios și puternic, a jucat finala Ligii Campionilor în
sezonul trecut. Va trebui să fim foarte atenți la toate partidele
și să dăm maximum de efort”
, a spus Totti.

Campioana României, CFR Cluj, va evolua în grupa E a Ligii
Campionilor, alături de formațiile Bayern Munchen (Germania), AS
Roma (Italia) și FC Basel (Elveția), conform tragerii la sorți de
joi de la Monte Carlo.

Publicat: 26 08. 2010, 23:41
Actualizat: 26 08. 2010, 23:42