Totti va absenta și în returul de pe „Old Trafford”

Aproape sigur căpitanul lui As Roma, Fracesco Totti, va lipsi în returul cu Manchester, de pe "Old Trafford", din sferturile Ligii Campionilor. Totti nu s-a refăcut complet după o accidentare care l-a lăsat în afara gazonului și în partida tur, când Manchester United s-a impus pe "Olimpico" cu scorul de 2-0.

Atacantul de 31 de ani nu a revenit încă la antrenamentele Romei și a văzut din tribunele stadionului victoria de ieri a "giallo-rossi"-ilor din Serie A, 3-2 cu Genoa.

"S-ar putea ca mâine să înceapă alergările. Am fi foarte fericiți dacă l-am avea pe teren săptămâna viitoare", a declarat Luciano Spalletti, antrenorul Romei.

Totti a marcat 14 goluri în acest sezon de Serie A și unul singur în Liga Campionilor. Căpitanul Romei a jucat ultima dată într-o partidă din Serie A pe 29 martie, cu Cagliari.

Manșa retur a sferturilor Ligii Campionilor dintre Manchester United și AS Roma se va disputa miercuri, pe "Old Trafford".

Publicat: 06 04. 2008, 14:00
Actualizat: 06 04. 2008, 15:33