Totti&comp au fost asaltați de vânătorii de autografe

Entuziasm printre tifosi, dar și printre simplii pasageri la plecarea lotului AS Roma către Cluj. Membrii echipei, dar mai ales Totti, au fost asediați de fani care au scandat lozinci și au cântat imnul echipei.

Ziariștii italieni au remarcat-o și pe Maria Sensi, văduva celebrului patron al clubului, decedat de curând.

De altfel, doamna Sensi a făcut și o scurtă declarație pentru presă. „Sunt fericită că însoțesc echipa, dar resimt absența soțului meu. Ce-mi doresc de la această deplasare în România? Victoria, bineînțeles!”

De remarcat că avionul a întârziat decolarea, prilej pentru fanaticii prezenți la aeroport să facă fotografii cu Totti, iar „Il Capitano” nu a refuzat pe nimeni.

Publicat: 25 11. 2008, 12:54
Actualizat: 25 11. 2008, 12:57