Lacina Traore și-a cerut azi scuze în fața fanilor pentru gestul de aseară, atunci când a făcut semne obscene fanilor. „Pe această cale doresc să imi cer scuze pentru gestul meu de la partida cu AS Roma, care nu a fost adresat suporterilor și celor prezenți ieri seară la stadion. De-a lungul partidei s-a acumulat o frustrare, din dorința de le oferii suporterilor CFR-iști un prilej de sărbătoare, iar datorită numeroaselor ocazii pe care le-am ratat tensiunea a crescut cu fiecare fază. Golul din minutul 89 a fost pentru mine o adevărata descătușare al stresului acumulat, iar gestul pe care l-am făcut nu era îndreptat către absolut nimeni prezent la partida noastră cu Roma. Gestul meu a fost unul impulsiv, respect și iubesc atât suporterii cât și clubul, cărora țin să le mulțumesc că mi-au dat această șansă de a juca în Champions League. Le urez tuturor sărbători fericite, multă sanătate iar pentru noul an promit tuturor că voi înscrie cât mai multe goluri, astfel încât să readuc fericirea în sufletul suporterilor”, a spus Lacina Traore pe site-ul oficial al clubului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER