Trei dintr-o lovitură! Vezi ce recorduri a doborât Inzaghi în meciul cu Real

La 37 de ani, Filippo Inzaghi
doboară recorduri peste recorduri. Golul pe care italianul l-a
înscris împotriva celor de la Real Madrid este unul ce trebuie
marcat în cărțile de istorie.

Datorită acestui gol, Inzaghi a
devenit cel mai bun marcator din istoria competițiilor europene.
Atacantul a ajuns la cota 70 și i-a depășit pe Raul și pe
legendarul jucător al clubului Bayern Munchen, Gerd Muller (ambii
cu 69 de goluri).

Totodată, cu 40 de goluri marcate,
„Pippo” a devenit și cel mai bun marcator al „rossonerilor” în
cupele europene, depășindu-l pe fostul atacant al AC Milan, Andrei
Shevcenko.

Cel de-al treilea record pe care
Inzaghi l-a doborât i-a aparținut marelui atacant al italienilor,
Marco van Basten. Cu golul din meciul cu Real Madrid, „Pippo” a
ajuns la cota 125 și a urcat pe locul 6 în topul golgheterilor
all-time ai „rossonerilor”.

„Sunt foarte fericit, a
fost o seară fantastică pentru mine. Dintotdeauna am visat să dobor
aceste recorduri pe San Siro în fața suporterilor”
, a
declarat Inzaghi.

„Cu aceste recorduri s-a încheiat o nouă etapă din cariera
mea, chiar dacă golul egalizator din ultimul minut a stricat puțin
seara”
, a continuat italianul.

„Am doborât aceste recorduri cu ajutorul suporterilor.
Scandarile lor m-au încurajat enorm când m-am ridicat de pe banca
de rezerve pentru a intra pe teren”
.

„Cu acest gol i-am depășit pe Shevcenko, Gerd Muller și Van
Basten. Vreau să le mulțumesc tuturor celor care au fost alături de
mine”
, a mai adăugat Inzaghi.

Publicat: 04 11. 2010, 17:53
Actualizat: 04 11. 2010, 18:36