Trei staruri pentru titlul de „Jucătorul anului”! Între cine se dă lupta, în lipsa lui Messi

UEFA Champions League a anunțat pe contul de Twitter cei trei nominalizați pentru trofeul de „Jucătorul anului”, ce va fi acordat în cadrul galei pentru tragerea la sorți a grupelor celei mai importante competiții intercluburi din Europa.

Cristiano Ronaldo (Real Madrid), Mohamed Salah (Liverpool) și Luka Modric (Real Madrid) sunt „finaliștii” pentru trofeul acordat de UEFA. Marea surpriză o reprezintă absența dublului câștigător al trofeului, starul Barcelonei Lionel Messi.

Portughezul Ronaldo a fost, din nou, golgheterul competiției, cu 15 reușite, însă fără să marcheze în finala de la Kiev, împotriva lui Liverpool. Luka Modric, decarul madrilenilor, a intrat și el în atenția celor de la UEFA pentru premiul de „Jucătorul anului”. Mohamed Salah, revelația sezonului precedent în Premier League și în Champions League, a completat „podiumul” și l-a făcut uitat pe starul Barcelonei. 10 reușite în Champions League are egipteanul, la egalitate cu colegii de la Liverpool, Roberto Firmino și Sadio Mane.

Fostul șeptar al lui Real Madrid conduce clasamentul trofeelor, având trei până în acest moment, fiind urmat de Messi cu două trofee. Frank Ribery și Andres Iniesta cu câte un trofeu completează podiumul.

Real Madrid l-a vândut pe Cristiano Ronalo în această vară la Juventus, contra sumei de 105 milioane de euro. Acesta a părăsit Santiago Bernabeu după nouă sezoane și 450 de goluri pentru campioana Europei.

 

 

Publicat: 20 08. 2018, 16:56
Actualizat: 20 08. 2018, 17:21