Trombetta: „Ne mulțumim și cu un egal la Roma!”

Maurizio Trombetta e conștient că după înfrângerea Romei din partida cu Palermo, scor 3-1, ar fi greu ca vicecampioana Italiei să piardă încă un meci, dar spune că CFR-ul își dorește să debuteze cu dreptul în cea mai importantă compețitie a cluburilor.

"Cunosc bine Roma. Știu că e puțin probabil ca Roma să greșească de două ori consecutiv, dar, pentru un debut în Liga Campionilor, și un egal ar fi satisfăcător. Totuși, noi mergem acolo la victorie", a declarat tehnicianul CFR-ului la plecarea spre Capitala Italiei.

Publicat: 14 09. 2008, 13:09
Actualizat: 14 09. 2008, 13:44