UEFA a anunțat cel mai bun jucător al sezonului în Liga Campionilor, iar fanii au reacționat acid! Surpriză majoră: nu e Erling Haaland

UEFA a anunțat numele celui mai bun jucător al sezonului în Liga Campionilor, la o zi distanță de la finala din Istanbul, iar decizia forului a surprins multe persoane: deși distincția a mers către un fotbalist al lui Manchester City, cel ales a fost Rodri, nu Erling Haaland!

Rodri, cel mai bun jucător al sezonului în Liga Campionilor

UEFA a publicat în seara zilei de duminică postarea în care mijlocașul defensiv în vârstă de 26 de ani care a decis actul final disputat de „cetățeni” împotriva lui Inter Milano, însă reacțiile fanilor au fost împărțite, majoritatea fiind însă împotriva acestei hotărâri.

Dacă unii dintre suporterii lui City, influențați, probabil, și de golul marcat de Rodri în finală, l-au felicitat pe spaniol și au subliniat că acesta merită trofeul pe deplin, foarte multe comentarii au atras atenția asupra altor jucători care au reușit campanii net superioare în acest sezon al Ligii Campionilor, în frunte cu Erling Haaland sau Vinicius Junior.

Haaland? Vini? / L-au furat pe Haaland / Dacă nu marca în finală, nu ar fi câștigat premiul ăsta / Asta înseamnă că Haaland nu va primi nici Balonul de Aur”, sunt câteva dintre comentariile lăsate de internauți în scurt timp de la apariția postării celor de la UEFA.

Rodri a evoluat în 12 partide în acest sezon al Ligii Campionilor și a reușit să marcheze 2 goluri, fără a oferi vreun assist, deși, e adevărat că, fiind mijlocaș defensiv, nu acestea sunt principalele criterii după care ar trebui să fie judecat.

În schimb, Erling Haaland, omul despre care foarte mulți au spus că ar fi meritat, de fapt, să fie numit cel mai bun jucător al sezonului, a marcat de 12 ori și a oferit o pasă decisivă în 11 prezențe, fiind golgheter detașat al Ligii Campionilor, urmat în clasament de Mohamed Salah (8 goluri) și Vinicius Junior (7 goluri).

Ce a spus Rodri după finala Ligii Campionilor

„Emoționant. Un vis devenit realitate. Toți fanii de aici au așteptat asta atâția ani. Meritau și merităm. Am fost atât de aproape în ultimii ai, iar acum vreau să le mulțumesc tuturor.

Nu a fost simplu, am întâlnit o echipă foarte bună, care s-a apărat și a făcut faza de contraatac foarte bine. Am dat totul! Eu nu am făcut o primă repriză bună, am avut un joc de rahat.

Așa sunt finalele, nu te poți aștepta să joci la fel de bine ca de obicei. În finale sunt emoții, este tensiune. Am luptat ca niște animale.

Ne dorim mai mult, avem și mai multă ambiție acum. Un astfel de moment este irepetabil. Le dedicăm trofeul celor care au făcut mare acest club, cum ar fi Sergio Aguero sau David Silva”, a spus Rodri la finalul partidei, citat de BBC.

Publicat: 11 06. 2023, 20:10
Actualizat: 11 06. 2023, 20:11