UEFA a deschis o procedură disciplinară împotriva clubului ȚSKA Moscova, în urma raportului întocmit de Hațegan

UEFA a anunțat, joi, că a deschis o procedură disciplinară cu privire la comportamentul rasist al suporterilor echipei ȚSKA Moscova la meciul cu Manchester City, din Liga Campionilor, cazul urmând să fie analizat la 30 octombrie, informează AFP.

„O procedură a fost deschisă împotriva clubului ȚSKA, din cauza comportamentului rasist al fanilor săi, conform articolului 14 al regulamentului disciplinar, însă și pentru că s-a aruncat cu fumigene (articolul 16) la meciul de Liga Campionilor dintre ȚSKA Moscova și Manchester City„, se arată într-un comunicat al forului european.

Căpitanul echipei Manchester City, ivorianul Yaya Toure, a declarat că în timpul partidei cu ȚSKA Moscova, din cadrul etapei a treia a Ligii Campionilor, a fost victima scandărilor rasiste din partea fanilor ruși. Yaya Toure a afirmat că l-a informat pe arbitrul partidei, Ovidiu Hațegan, despre scandările care îl vizau. „Nu sunt doar dezamăgit, sunt furios. Sunt foarte dezamăgit de ceea ce au făcut fanii. Cred că UEFA ar trebui să ia atitudine, deoarece jucătorii de aceeași culoare a pielii vor fi în aceeași poziție. Eu, ca și căpitan, purtam banderola pe care scria «Nu rasismului» și am fost foarte dezamăgit. I-am spus arbitrului. A fost incredibil și foarte trist„, a spus Toure.

Antrenorul echipei Manchester City, Manuel Pellegrini, a cerut și el sancțiuni imediate. „Cred că este păcat că cineva face lucruri atât de stupide. Sper că au auzit de măsurile care opresc aceste lucruri„, a explicat Pellegrini.

Gruparea ȚSKA Moscova s-a arătat, joi, surprinsă și dezamăgită de acuzele formulate de Toure. „După ce am studiat cu atenție imaginile video, nu am găsit nicio insultă rasistă venită din partea fanilor echipei ȚSKA. De multe ori, în special când oaspeții atacau, fanii au huiduit pentru a pune presiune pe jucătorii formației rivale, dar fără a aduce atingere rasei lor. În particular, asta s-a întâmplat cu Alvaro Negredo și Edin Dzeko. De ce mijlocașul ivorian a înțeles că totul era un atac îndreptat împotriva sa nu ne este clar”, se arată într-un comunicat al clubului din Moscova.

Formația engleză Manchester City, cu portarul Costel Pantilimon pe banca de rezerve, a învins, miercuri, în deplasare, cu scorul de 2-1, echipa rusă ȚSKA Moscova, într-un meci contând pentru etapa a treia a grupei D a Ligii Campionilor.

Meciul de la Moscova a fost arbitrat de Ovidiu Hațegan, ajutat la cele două linii de Cristian Nica și Octavian Șovre, în timp ce rezervă a fost Sebastian Gheorghe. Asistenții suplimentari au fost Cristian Balaj și Istvan Kovacs.

Mediafax

Publicat: 24 10. 2013, 19:22
Actualizat: 24 10. 2013, 19:23