UEFA a anunțat, marți, pe site-ul oficial, că a deschis proceduri disciplinare împotriva grupărilor AS Roma și ȚSKA Moscova, ca urmare a comportamentului suporterilor la meciul disputat de cele două echipe în data de 17 septembrie, în prima etapă a grupelor Ligii Campionilor.
Gruparea AS Roma este vizată de procedură deoarece fanii au folosit torțe și petarde, precum și pentru deficiențe în organizarea meciului.
ȚSKA Moscova face obiectul procedurii disciplinare din cauza comportamentului rasist al suporterilor, a incidentelor din tribune, precum și a faptului că fanii au aruncat cu petarde și torțe.
Cazul va fi analizat de Comisia de Control, Etică și Disciplină a UEFA la 3 octombrie.
AS Roma a învins la 17 septembrie echipa ȚSKA Moscova, scor 5-1, în prima etapă a grupelor Ligii Campionilor.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER