„UEFA, du-te dracului!”. Mesajul care a atras toate privirile la prima seară de Champions League! Cine l-a afișat și care a fost motivul protestului

SURSA FOTO: PROFIMEDIA
Vezi galeria foto - 5 poze

Marți, 17 septembrie 2024, a avut loc prima seară de UEFA Champions League în noul format, cu 36 de echipe care evoluează într-o singură grupă, iar în mod inevitabil au apărut și nemulțumiri.

Noul format al competiției nu este pe placul tuturor, iar suporterii unei echipe uriașe din competiție au ținut să protesteze încă de la debut. Astfel, pe stadion au fost introduse mai multe bannere sugestive dedicate forului care controlează fotbalul european.

Fanii lui Bayern Munchen au atacat UEFA în prima seară de Champions League. Ce mesaje le-au transmis șefilor de la forul continental

Marți, 17 septembrie, pe continent au avut loc primele 6 partide din UEFA Champions League, competiție prestigioasă care în sezonul 2024 – 2025 debutează într-un nou format.

Pe scurt, numărul de echipe a fost crescut de la 32 la 36, iar acestea nu se mai luptă într-un sistem format din 8 grupe, care le permitea primelor două clasate să avanseze în faza optimilor de finală. Acum avem o singură grupă principală, formată din toate cele 36 de echipe, iar fiecare formație joacă 8 meciuri, 4 pe teren propriu și 4 în deplasare, cu 8 adversari diferiți, respectiv câte doi din fiecare urnă valorică.

  • Primele 8 echipe clasate în grupă obțin calificarea în faza optimilor de finală. Cele 16 formații clasate între locurile 9 și 24 joacă un tur de calificare. Echipele care termină sub locul 24 sunt eliminate din competiție și nu vor avea șansa să ajungă în Europa League.

Astfel, spre exemplu, adversarii pe care sorții i-au stabilit pentru Bayern Munchen sunt PSG, Barcelona, Benfica, Șahtior Donețk, Dinamo Zagreb, Feyenoord, Slovan Bratislava și Aston Villa.

Revenind la prima seară din noul sezon de Champions League, Bayern Munchen a debutat, marți, 17 septembrie, pe teren propriu cu Dinamo Zagreb. La capătul celor 90 de minute, bavarezii au stabilit scorul serii și și-au spulberat adversara cu 9-2. Kane (19′, 57′, 73′, 78′), Guerreiro (33′), Olise (38′, 61′), Sane (85′) și Goretzka (90+2′) au marcat pentru gazde, în timp ce reușitele oaspeților le-au aparținut lui Petkovic (49′) și Ogiwara (50′).

În timpul duelului de pe Allianz Arena din Munchen, fanii lui Bayern au protestat constant, iar nemulțumirile lor s-au întreptat către UEFA. Suporterii bavarezi s-au declarat profund nemulțumiți de noul format al Ligii Campionilor, astfel că au afișat mai multe bannere sugestive de-a lungul celor 90 de minute:

Reformele voastre măresc dezechilibrul și distrug competițiile interne. Luptați împotriva cauzelor, nu împotriva sistemului. UEFA, du-te dracului!”, s-a putut citi în peluza fanilor lui Bayern.

Vor înapoi vechiul format

Totodată, suporterii lui Bayern Munchen au prezentat, în formate mai scurte, alte câteva argumente pe care ei le-au identificat împotriva noului format competițional din Champions League.

Prea multe meciuri”, „Prea multe evenimente”, „Prea mare inechitatea”, „Prea mare dezechilibrul financiar”, „Prea complex”, au transmis bavarezii, prin intermediul mai multor bannere.

Concluzia protestului de pe Allianz Arena a fost prezentată tot printr-un banner, pe care s-au putut citi următoarele cuvinte:

Vrem înapoi formatul clasic al Ligii Campionilor!”, au transmis susținătorii echipei antrenate de Vincent Kompany.

Ce urmează pentru Bayern în UCL

În mod evident, după scorul fluviu înregistrat marți seară, Bayern Munchen s-a așezat confortabil pe poziția de lider în grupa formată din cele 36 de echipe angrenate în competiție.

În continuare, elevii lui Vincent Kompany au stabilit următorul program în UEFA Champions League:

  • 2 octombrie 2024: Aston Villa – Bayern Munchen, ora 22:00
  • 6 noiembrie 2024: Bayern Munchen – Benfica, ora 22:00
  • 26 noiembrie 2024: Bayern Munchen – PSG, ora 22:00
  • 10 decembrie 2024: Șahtior Donețk – Bayern Munchen, ora 22:00
  • 22 ianuarie 2025: Feyenoord – Bayern Munchen, ora 22:00
  • 29 ianuarie 2025: Bayern Munchen – Slovan Bratislava, ora 22:00

Publicat: 18 09. 2024, 08:57
Actualizat: 18 09. 2024, 09:03