‘UEFA ne-a atenționat** că gazonul din Ghencea e într-o stare proastă’
Unirea Urziceni va juca meciurile din grupele Ligii Campionilor pe arena din Ghencea, însă oficialii UEFA nu sunt de acord cu starea gazonului și le cer ialomițenilor să rezolve urgent problema. Directorul Sportiv al Unirii, Narcis Răducan, nu-și face probleme și crede că iarba își va reveni până la primul meci din grupe.
"A fost o delegație de la UEFA care a inspectat Stadionul Ghencea, ne-au înmânat un caiet de sarcini, iar acum nu mai rămâne decât să ne așteptăm adversarii din grupe. Ne-au atras atenția că gazonul e prost și erau mici probleme cu porțile. Dar cei de la Steaua au demarat un program urgent de refacere a suprafeței de joc pentru că și ei au nevoie de un teren bun. Sper să jucăm cu un stadion plin, deși nu jucăm la noi acasă. Sper să adunăm și noi puncte, aș vrea să avem și adversari tari, care să aducă lumea la stadion, dar și adversari mai aproape de nivelul nostru", a spus oficialul ialomițean la videochatul-ul ProSport.