UEFA: Steaua, ultima în statistica Ligii Campionilor!
Conform statisticilor întocmite de siteul UEFA, după două etape, Steaua este cea mai slabă echipă din UEFA Champions League. Echipa antrenată de Marius Lăcătuș este pe ultimul loc al clasamentului "Statisticilor cumulate" din competiția supremă a Europei.
Astfel, Steaua are zero goluri marcate, doar 8 șuturi spre poartă și 10 pe poartă. Deși Celtic, Zenit sau Aalborg au mai mai puține șuturi pe poartă decât echipa lui Gigi Becali, criteriul de referință al UEFA este cel al șuturilor spre poartă.
Un alt capitol la care Steaua "excelează" este cel al faulturilor comise, la care se clasează pe locul 3, imediat după Bate Borisov și Shakthar Donetsk. Considerați cea mai slabă echipă a Ligii, Anorthosis Famagusta are doar 33 de faulturi comise, cu 9 mai puține decât Steaua.
O altă indicație că Steaua nu a pus prea multe probleme în ofensivă este aceea că echipa lui Lăcătuș se află pe ultimul loc la cornere, având doar patru în cele două meciuri disputate până acum. Dacă nu se poate compara cu Arsenal sau Barcelona, forțe ale Europei, Steaua are mai puține cornere decât Bate Borisov sau Aalborg!
REZULTATE, CLASAMENTE ȘI STATISTICI COMPLETE
DIN LIGA CAMPIONILOR GĂ‚SEȘTI PE LIGA.PROSPORT.RO
Â
Â