„Un 0-0 cu VfB Stuttgart ar fi bun!”
Polistul Artiom Karamyan, care a mai jucat împotriva echipei VfB Stuttgart pe când era la Rapid, crede că timișorenii trebuie să se concentreze în primul rând asupra defensivei în manșa întâi a play-off-ului Ligii Campionilor.
„Va fi un meci foarte important, jucăm cu o echipă foarte bună, nemțească. Suntem motivați și vrem să trecem mai departe. Am vorbit cu câțiva prienteni din Armenia, mi-au spus totul despre ei. Au adus un atacant rus foarte bun, Pogrebnyak, dar nu știu în ce formă e, a revenit la ei Hleb, cred că e cel mai bun jucător din echipă. Însă aproape toți jucătorii sunt valoroși. E important să nu primim gol aici, chiar și 0-0 e bine”, a declarat armeanul, căruia nu îi displace noul său rol, acela de fundaș, mai ales că locul său în linia de mijloc a fost luat de fratele său geamăn, care a și marcat unciul gol din meciul cu Rapid.
„Eu sunt fundaș acum, nu mă mai gândesc să dau gol. Pentru mine important e să stăm bine în spate, să nu primim gol. În față avem jucători foarte buni, Parks, Bucur, Bourceanu, Arman, Alexa, ei trebuie să facă ce trebuie. Toți jucătorii trebuie să fie motivați 100%, doar așa putem să învingem”, a spus fundașul stânga al Timișoarei.
Â
Â