Antrenorul de legendă al lui United a acordat autografe, a glumit cu ziariștii și a arătat că respectă CFR-ul. Bastos este jucătorul de la CFR pe care l-a remarcat Alex Ferguson
Sunt momente în viață când simți că istoria se scrie chiar sub ochii tăi. Sunt momente în care se întâmplă lucruri speciale sau ai în preajmă persoane care se pot numi speciale. Oameni ca Sir Alex Ferguson scriu în fiecare zi o pagină de istorie și o întâlnire cu unul dintre cei mai marcanți antrenori al fotbalului mondial este istorică pentru fiecare dintre cei care apreciază fotbalul. A coborât din avion cu calmul și jovialitatea unui adevărat Sir. Cu modestie și un zâmbet larg menit să spargă barierele dintre el și fani, Sir Alex a oferit autografe suporterilor care l-au așteptat la aterizarea la Cluj Napoca, ca un adevărat star care înțelege să-și respecte fanii indiferent unde merge și cât timp are la dispoziție.
„Zâmbitor cu ziariștii”
A mers direct la stadion, iar sala de conferințe a CFR-ului mustea de jurnaliști și emoția plutea în aer. Sunt momente în care orice ziarist se simte privilegiat. Pe scaunul gol din fața camerelor de luat vederi și a aparatelor foto avea să se așeze o legendă a fotbalului mondial.
S-a deschis ușa și a apărut un colos al fotbalului. Relaxat, umil, respectuos. În 26 de ani de antrenorat, Sir Alex Ferguson a participat la mii de conferințe de presă. Cu toate acestea lăsa impresia că aceasta era cea mai importantă. Se concentrează la fiecare întrebare, răspunde calm și cu același respect tuturor. Enlgezi, români, japonezi… S-a amuzat copios când a fost întrebat de retragere și a răspuns simplu: „Nu m-am gândit”. N-a uitat să-și laude și adversarii de astăzi. „Am văzut performața Clujului, în ultimul meci, cu Braga. L-am văzut și pe cel cu Basel. Noi am pierdut cu Basel, deci CFR merită tot respectul”, i-a lăudat Ferguson pe clujeni.
„Cu încă șase puncte, Clujul se califică”
Zâmbea și exprima căldură între întrebări și nu se enerva niciodată. „Haide să vorbim acum despre sport și să lăsăm pe altă dată întrebările comice”, a explicat frumos Sir Alex unui jurnalist de can-can. A ținut să explice că lipsa antrenamentului oficial nu este o desconsiderare a adversarului și l-a lăudat pe Bastos. „Nu poți face nimic, pentru că toți te urmăresc, când joci în străinătate. Am făcut antrenament acasă și cred că am lucrat mai bine. Am urmărit ultimele două meciuri și Bastos mi se pare un jucător bun”, a spus marele antrenor.
În final, le-a oferit clujenilor și rețeta calificării. „Punctul lor forte este că au trei puncte. Dacă mai fac șase-șapte puncte în următoarele cinci meciuri, se vor califica”, crede Sir Alex Ferguson. Cele 15 minute de discuții cu legendarul antrenor al lui United s-au scurs mai repede decât un ceai englezesc. Sir Alex și-a luat la revedere cu același respect de care a dat dovadă pe timpul conferinței și a plecat. Poate că a fost unul dintre momentele istorice pe care le trăiești și poate că a fost mai mult decât o conferință de presă. A fost o lecție. Chiar dacă ești suporter, jurnalist sau chiar antrenor.
Sir Alex Ferguson (70 de ani) de pe 6 noiembrie 1986 este antrenorul lui Manchester Trofee cu Manchester titluri: 12 Cupa Angliei: 5 Cupa Ligii: 4 Liga Campionilor: 2 Cupa Cupelor: 1 Supercupa Europei: 1 CupaIntercontinentală: 1
Am urmărit ultimele două meciuri ale CFR-ului. Bastos mi se pare un jucător bun Sir Alex Ferguson, manager United
Cu câțiva ani în urmă, s-a mai întâmplat să începem mai prost sezonul și să avem probleme în prima repriză. Cred că totul se poate repara Sir Alex Ferguson, manager United
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER