Un alt nume mare din Europa cere sancțiuni drastice pentru încălcarea fair play-ului financiar. Președintele Borussiei spune că PSG ar trebui exclusă din Liga Campionilor
- Mai multe cluburi din Europa au fost anchetate în această toamnă din cauza încălcării fair play-ului financiar impus de UEFA.
- AS Monaco, AS Roma, Beșiktaș Istanbul, Internazionale Milano, FK Krasnodar, FC Liverpool și Sporting Lisabona au intrat sub „lupa” forului condus de Michel Platini, dar cele mai cunoscute cazuri din acest punct de vedere sunt cele ale lui Manchester City și PSG.
- Englezii și francezii au fost amendați de UEFA cu 60 de milioane de euro, bani care vor fi plătiți în trei tranșe anuale.
Unul dintre oamenii care au criticat în mai multe rânduri aplicarea legii FFP a fost Jose Mourinho. Portughezul spune că aplicarea regulii nu este drastică: „Toată lumea știe că există penalizări și, în mod normal, dacă aceste penalizări există, există și control. Dar sunt aceste penalizări corect aplicate? Nu cred”, consideră antrenorul lui Chelsea, care spune că cei care nu se supun regulii ar trebui penalizați mai aspru
„Din punctul meu de vedere, ar trebui în primul rând să fie deduse puncte și eventual să le fie luate trofeele echipelor care nu respectă Fair Play-ul Financiar. Dacă ai un capital masiv care îți permite să cheltuiești mai mult decât îți dă voie UEFA și apoi câștigi trofee și ești doar amendat financiar, atunci vei continua să funcționezi în același mod„, a mai spus Mourinho într-un interviu dat în presa portugheză.
Un alt reprezentant al unuia dintre granzii Europei, președintele Borussiei Dortmund, cere să fie sancționati aspru cei care încalcă legea. Reinhard Rauball este chiar mai concret și spune că PSG ar trebui exclusă din Champions League
„Fair play-ul financiar nu este o simplă regulă. Sunt convins, PSG ar trebui să fie exclusă din competițiile europene. FFP este un test pentru președintele UEFA, Michel Platini. El a început acest lucru și ar trebui să nu se oprească în drum. Faptele vor vorbi pentru el„, a declarat, pentru Bild, șeful Borussiei.
Ce înseamnă Fair Play Financiar
FFP-ul presupune ca echipele care au participat în cupele europene să nu înregistreze pierderi financiare mai mari de 45 de milioane de euro pe ultimele două sezoane. De exemplu, în urma încălcării acestei reglementări, Manchester City și PSG au fost amendate cu câte 60 de milioane de euro. Amenda va fi plătită în următorii trei ani, în trei tranșe, fiecare de câte 20 de milioane.
O altă sancțiune a fost aplicată asupra listei de jucători cu care City și PSG s-au înscris în Liga Campionilor. În loc de un lot compus din 25 de oameni, cele două formații au avut dreptul să-și înregistreze doar 21 de jucători. De asemenea, UEFA obligă cluburile ca, în lotul cu care participă în competițiile europene, acestea să aibă 8 jucători crescuți în țara pe care echipa o reprezintă. Aceasta a fost o altă problemă pe care City și PSG, care în mod normal cumpără jucători de la alte cluburi, au avut-o de înfruntat atunci când și-au selectat jucătorii pentru actuala stagiune de Liga Campionilor.
În acest sezon de Champions League, PSG joacă în faza grupelor cu Barcelona, Ajax și APOEL. Parizienii conduc grupa F, cu patru puncte după două etape. PSG a câștigat ultimul meci, 3-2 cu Barcelona.