Un antrenor român este egalul lui Sir Alex (I)

Revista Champions a realizat un amplu material despre marele antrenor român de naționalitate maghiară, un fel de Loți Boloni avant la lettre, dar întrebarea din titlu, retorică, în aparență, este puțin exagerată. Mai degrabă, foarte puțini au auzit în Europa de Ștefan Covaci, al cărui nume original este, desigur, Kovacs.

Exact așa, Kovax, îi pronunța numele Betrand Lacombe, un cunoscător al fotbalului românesc, chiar jucătorul care i-a eliminat pe Dinamo din Cupa UEFA, pe vremea când evolua la Bordeaux. Domnul Lacombe auzise de Covaci, îl întâlnise personal, dar nu știa nici că era de limbă maghiară, nici că era de religie mozaică. Nepracticant, desigur, dar multe dintre rudele sale au fost deportate de ocupanții unguri ai Ardealului de nord-vest la Auschwitz, însuși marele regizor american Steven Spielberg venind personal la Cluj pentru a realiza un interviu cu "misteriosul domn Kovacs". Mulți spun că a fost mason, ceea ce este cert este că mult mai cunoscut a fost fratele sau, Nicolae Covaci, fotbalistul celebrei Ripensia, acesta participând, în calitate de internațional român, la Mondialele interbelice, dar evoluând și pentru Ungaria, iar presa sportivă interbelică îl denumise Covaci I. Și totuși, Stefan Covaci II a câștigat două Cupe ale Campionilor, adica exact cât Alex Ferguson și cu una mai mult decât celebrul Mourinho. Deci, cine este cel care a creat marele Ajax și fotbalul total dar, în acelasi timp, a pus bazele distrugerii acelei minunate mașini de fotbal?

Câtiva ani mai devreme

Atunci când Stefan Kovacs a decedat în urmă cu 14 ani, eroul acestor rânduri locuia într-o casă modestă din orașul Cluj, undeva în centrul Transilvaniei. Fotbalul nu l-a îmbogățit si cu atât mai puțin l-a făcut celebru. A condus Ajaxul lui Cruyff în anii ’70, peste o mie de persoane au ținut să-l conducă pe ultimul său drum, dar un exit poll recent comandat de un institut românesc de sondare a opiniei publice îl plasa abia pe locul al patrulea în preferințele românilor în ceea ce privea clasamentul celor mai buni antrenori din istoria fotbalului românesc. Pe primele trei locuri ale podiumului erau, mai mult sau mai puțin logic, Mircea Lucescu, Anghel Iordanescu și Laszlo Boloni. Loți, adică.

Lucescu îl aprecia foarte mult

Mircea Lucescu, antrenorul lui Șahtior Donețk, grupare cu care a câstigat ultima ediție a Cupei UEFA, nu are niciun fel de îndoieli în ceea ce priveste calitățile de manager ale lui Ștefan Covaci. "Nea Piști a fost un tehnician și un om deosebit, unul dintre cei mai mari antrenori care au existat vreodată. Asta, din câte stiu eu, nu i-am întâlnit chiar pe toți", zâmbește Il Luce. "Îmi aduc aminte de extraordinara echipă a Ajax-ului, generația de aur cu Johann Cruyff starul de netăgăduit. Piști era și un om jovial și boem, mereu pus pe glume, care știa să te facă să înveți în fiecare zi câte ceva nou. Aveai ce învăța de la el, iar generația de antrenori care s-a ridicat în acei ani îi datorează multe. Din păcate, puștii de astăzi nici nu au auzit de el", mai spune nea Mircea.

 CFR CLUJ și Charleroi

După ce a evoluat la CFR Ferar Cluj, a plecat în Belgia, la Charleroi, după care a revenit în România. La fel ca și fratele său, deși unguri de naționalitate, au iubit mai mult România. Totuși, ca antrenor, doar Ștefan (Piști) a avut succes, mai întâi cu Steaua Bucuresti și, abia apoi, ca antrenor al lui Ajax sau al naționalei Franței lui Michel Platini. Numirea sa ca antrenor la Ajax, în 1971, atunci când i-a succedat celebrului Rinus Michels, a fost considerată o mare surpriză, presa batavă tratându-l chiar cu ostilitate pe acest "ilustru necunoscut venit dintr-o țară din care doar numele de Dracula spune câte ceva". Gurile rele spun că, de fapt, "lăncierii" traversau o perioada de criză financiară, singurul motiv pentru care el a fost cel ales dintr-o listă care cuprindea 15 nume fiind acela că era cel mai ieftin!

Antrenor, nu frizer!

După cum se știe, acei ani erau anii hippie, iar Olanda, o țară libertină prin excelență, nu putea face excepție. Evident, aproape toți membrii lotului purtau părul lung. În fine atât cât putea fi de lung, deoarece durul Michels, un gentleman de modă veche îi avertizase că oamenii care nu se tund, vor sta în tribună. Drept pentru care, noul antrenor, care, culmea!, venea dintr-o țară comunistă, a fost privit cu mare circumspecție.

"Mister, ce părere aveți despre coama mea?", l-ar fi întrebat unul dintre jucători. "Eu am fost angajat aici ca antrenor, nu ca frizer. Dacă soția ta te place așa, mie mi se pare ok. Poți să te tunzi zero sau să ți-l pui pe bigudiuri. Eu te judec după numărul golurilor înscrise", a venit răspunsul lui Covaci. După începerea primului antrenament, Cruyff i-a aruncat un balon la înălțimea genunchiului. Românul a pus stop pe coapsă, pe urmă a pus balonul jos ți l-a pasat înapoi la firul ierbii. Membrii lotului au rămas înmărmuriți, pe urmă au zâmbit. Nea Piști trecuse  testul.

Personalitate greu de ghicit

Ca om nu era simplu de definit. "Kovacs a fost un bun atrenor", spune mijlocasul Gerrie Muhren, într-un interviu acordat lui David Winner pentru "Brilliant Orange", "dar era prea îngăduitor. Michels era mai profesionist. În primul an al mandatului Kovacs am jucat mult mai bine deoarece eram un grup de jucători de valoare cărora antrenorul român le-a acordat mult mai multă libertate pe teren. Dar, odată dispărută disciplina strictă impusă de Michels, s-a dus totul pe apa sâmbetei. Consider că acea echipă ar fi putut continua mulți ani după aceea, dacă noi, membrii lotului, rămâneam uniți. Pe scurt, unii au înțeles greșit libertatea pe care ne-a dăruit-o Mister Kovacs".

Nu era "too nice"

Atacantul Johnny Rep nu este deloc de acord cu fostul său coechipier. "Prea de treabă? Nu-i adevărat! În primul rând, crescuserăm cu disciplina de fier impusă de Rinus Michels. Pe urmă, totul este ca în orice teorie economică de bun simț, materie la care noi, olandezii, suntem superbuni. Duritatea este bună la început, atunci când trebuie să construiești ceva, dar numai cu un anumit grad de libertate vei face ca grupul să se exprime natural, să crească până la nivelul următor și chiar să înflorească. Așa se întâmplă cu orice S.R.L. Exact așa a fost la Liverpool, atunci când durul Bill Shankly a fost înlocuit de jovialul și bonomul Bob Paisley", Rep dixit.

Piști face primele schimbari

Cu siguranță, sezonul 1971-1972 este considerat anul de vârf al Ajaxului, Kovacs îl titularizeaza pe Hors Blankenburg în locul greoiului iugoslav Velibor Vasovic, le cere lui Wim Suurbier și lui Ruud Krol să joace mult mai avansat, în spatele lor o linie formată din Johan Neeskens, Arie Haan și Muhren în stare să acopere și să dubleze. Vasovic în persoană admite că românul a făcut schimbari, dar acestea au fost minimale și, la urma urmei, perfect normale.

"Cei care spun că fotbalul total a început cu Kovacs se înșeală amarnic", a declarat sârbul în 2002, la câțiva ani după decesul fostului său antrenor din perioada Ajax. "Omul s-a așezat la masa pusă de alții, a mâncat ceea ce era acolo și a comandat aceleași chestii". Despre ce s-a întâmplat la Amsterdam și cum a evoluat Ajaxul efectiv, în partea a II-a prezentului material.

 

Carte de vizită:

Data nașterii: 2.10.1920

Locul nașterii: Timișoara, România

Cariera jucătorului Stefan Kovacs: atacant la CFR Ferar Cluj,  Charleroi (Belgia) și "U" Cluj

A antrenat: "U" Cluj, Steaua, Ajax, naționalele Franței și României, Panathinaikos și AS Monaco

Nr. de trofee câștigate: 13

– un campionat cu Steaua în 1968

– trei Cupe ale României cu Steaua în 1967, 1969 și 1970

– două Cupe ale Campionilor Europeni cu Ajax în 1971 și 1972

– o Cupa Intercontinentală cu Ajax în 1972

– două Supercupe ale Europei (1972, 1973)

– două campionate în Olanda cu Ajax (1972 și 1973)

– o Cupă a Greciei cu Panathinaikos în 1982

Decedat și înmormântat la Cluj pe data de 12 mai 1995

În ziua care a urmat decesului său, UEFA și FIFA au trimis telegrame de condoleanțe FRF în care îl salutau pentru ultima oară pe "un om deosebit care a făcut multe pentru fotbalul românesc și internațional."

* Un cititor ne-a pus la dispoziție, pe site, fragmente dintr-un interviu al lui Piști Covaci. Pentru că l-am găsit interesant, dar și pentru că puțină lume citește reacțiile userilor, ne-am gândit să-l edităm chiar aici. În plus, atașat acestui articol, este povestea, probabil, celui mai mare fotbalist interbelic, Iuliu Bodola.

Din păcate, fotbalul românesc l-a pierdut pe Bodola, dar vina nu a fost numai a românilor, a fost un pic și vina lui Iuliu, dar nu putem să-l acuzăm pentru faptul că a dorit să pună cariera înainte de toate. Nu de alta, dar chiar el a afirmat, după plecarea definitivă din România, că "inima mea va bate în continuare, și pentru vecinii noștri. Au fost cei mai frumoși ani ai mei, prietenia cu Giussy, golurile marcate pentru România, dar adevărul este că sunt și maghiar în același timp. Nimeni nu m-a jignit pentru că eram ungur, s-a întâmplat o singură dată, în Giulești, după război. Sincer, eu nu am știut de crimele comise de hortyști în Transilvania și, din acest punct de vedere, pot înțelege reacția bucureștenilor la adresa mea. Poate că într-o bună zi voi reveni acasă, la Brașov. Cine știe…"

 Piști Covaci: "Am jucat acasă, la Timișoara , apoi m-am dus în Belgia să joc și să urmez facultatea. Voiam să devin inginer textilist. Era o meserie frumoasă, curată, bănoasă. Inginerii de la I.L.S.A.Timisoara erau…cineva! În Belgia am învățat franceza și am făcut un an de pregătire. Dar au venit nemții, a început razboiul. Jucam la Charleroi. Din 1942 până în 47 nu am jucat organizat, intens, în campionat. Am pierdut cei mai frumoși și mai hotăritori ani: de la 22 la 27 de ani. Poate tocmai de asta la 28 de ani am dat examen de antrenor , deși lucram la Primarie, la Cluj. De la Timișoara am venit la Cluj unde am trăit la "U" ani nespus de frumoși și am lucrat la Primărie alți 20! De ce? Toată lumea privește "U" acelor ani și dinainte ca pe o obsedantă dragoste. Eram ca frații. Echipa avea o tradiție, o istorie, era o stare de spirit a acelor vremi. Entuziasmul, dăruirea, sinceritatea erau mai presus de orice. Voinescu, auzindu-ne cât suflet punem când cântăm , după meciuri zicea că de asta îi și învingeam mereu la CLuj. Ei nu cântau. Muzica ne unea, ne făcea mai puternici, mai tineri. Noi n-am avut atunci obiective mari, ci suflete mari. Mai târziu i-am învățat să cânte și pe cei de la Ajax."