Un fan a parcurs aproximativ 900 de kilometri pe jos, pentru a asista la finala Ligii. Pariul făcut înainte de semifinale

Un fan a parcurs aproximativ 900 de kilometri pe jos, pentru a asista la finala Ligii. Pariul făcut înainte de semifinale
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Un fan italian, Nicolo De Marchi, a parcurs pe jos o mare parte a distanței de la Torino la Berlin, pentru a asista la finala Ligii Campionilor, dintre echipele Juventus și FC Barcelona, informează uefa.com.

De Marchi a sosit la Berlin vineri, încheind un traseu peste 900 de kilometri, parcurs în mai multe zile, în mare parte pe jos. Italianul a parcurs unele porțiuni cu bicicleta și o porțiune de 12 kilometri dintr-o zonă periculoasă cu mașina.

Când am ajuns la Berlin nu am mai simțit durerea„, a declarat pentru uefa.com De Marchi, fanul în vârstă de 22 de ani care prin această călătorie și-a arătat devotamentul față de Juventus Torino. „Totul a pornit de la un tweet al lui Juventus, în care supporterii erau întrebați ce ar fi dispuși să facă asta dacă Juve ajunge în finală. Am spus că voi merge pe jos până la Berlin dacă ne calificăm. Asta a fost. Am fost contactat și mi s-a oferit șansa să primesc un bilet pentru finală, ceea ce era visul meu. Cei de la Juventus mi-au spus: «Pentru că nu mai este mult timp și distanța este mare îți dăm și o bicicletă». Am acceptat fără să ezit„, a adăugat Nicolo De Marchi.

De Marchi ar fi trebuit în mod normal să ajungă la stadionul din Berlin joi, dar călătoria sa s-a încheiat o zi mai târziu din cauza oboselii. „Efortul, uriaș, a fost din ce în ce mai mare. Seara aveam dureri, iar apoi am ajuns să am după-amiaza dureri. Într-o zi, m-am ridicat și picioarele aproape că nu mai reacționau. A fost foarte greu. Nu știu cum am avut puterea. Cred că datorită oamenilor, familiei și prietenilor mei, care m-au susținut mereu”, a adăugat italianul.

Finala Ligii Campionilor, dintre echipa italiană Juventus Torino și formația spaniolă FC Barcelona, se va disputa în această seară, de la ora 21.45, la Berlin.

sursa foto: juventus.com

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
Două cuvinte! Cum l-au numit englezii pe Radu Drăgușin, după ce a jucat 95 de minute în Manchester City – Tottenham 0-4
Două cuvinte! Cum l-au numit englezii pe Radu Drăgușin, după ce a jucat 95 de minute în Manchester City –…
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
El este primul transfer făcut de Rapid în această iarnă! Jucătorul semnează cu echipa lui Şumudică: ”E cu un pas şi jumătate în Giuleşti”
El este primul transfer făcut de Rapid în această iarnă! Jucătorul semnează cu echipa lui Şumudică: ”E cu un pas…
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
EXIT POLL PREZIDENŢIALE 2024. Avem cifrele de la ora 14.00, surpriză TOTALĂ, doar unele sondaje au anticipat această finală
EXIT POLL PREZIDENŢIALE 2024. Avem cifrele de la ora 14.00, surpriză TOTALĂ, doar unele sondaje au anticipat această finală
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să se supună...
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să se supună...
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el…
×