Un gol, două recorduri. Cristiano Ronaldo a intrat în istoria Champions League după reușita cu Schalke

Cristiano Ronaldo a deschis scorul în meciul cu Schalke și a stabilit două recorduri. În minutul 26, Ronaldo a concretizat o centrare a lui Carvajal din partea dreaptă și a reușit să-și treacă numele în cartea de istorie a UEFA Champions League.

Ronaldo a devenit primul jucător care reușește să marcheze în 12 meciuri în deplasare în UEFA Champions League și este singurul fotbalist care a marcat 35 de goluri în fazele eliminatorii ale competiției.

Partida dintre Schalke și Real Madrid contează pentru manșa tur a optimilor UEFA Champions League. Returul va avea loc în Spania, pe 10 martie.

Publicat: 18 02. 2015, 22:33
Actualizat: 18 02. 2015, 22:47