Un fost mare rival al FCSB-ului și un fost căpitan din Ghencea au vorbit despre meciul cu Sporting Lisabona. Răzvan Lucescu și Fernando Varela au avut, de-a lungul timpului, statuturi diferite în raport cu vicecampioana României, dar ambii sunt încrezători că echipa lui Nicolae Dică va putea obține o calificare istorică în grupele Ligii Campionilor.
Antrenorul lui PAOK atrage atenția asupra faptului că Sporting rămâne o echipă periculoasă, dar consideră că cei 45.000 de suporteri vor reprezenta un mare avantaj pentru echipa antrenată de Nicolae Dică: „Steaua a obținut, în tur, un rezultat care dă speranțe. Nu e un joc simplu, pentru că Sporting e o echipă cu tehnicitate deosebită și nu contează dacă joacă acasă sau în deplasare, iar orice gol marcat va conta dublu. Pentru Steaua va fi dificil, dar, oricum, multă lume spunea…calculele erau făcute că Steaua va pierde acolo.
Faptul că au plecat din Portugalia cu un rezultat de egalitate le dă o stare de spirit foarte bună pentru jocul retur și sunt convins că vor fi susținuți de un public fierbinte la București. În fotbal, cele care sunt favorite, pot, de multe ori, să nu reușsească”, a spus Răzvan Lucescu, pentru Dolce Sport.
Varela, unul dintre cei mai importanți oameni din istoria recentă a clubului roș-albastru, aduce drept argumente experiența europeană a fotbaliștilor vicecampioanei și valoarea individuală a jucătorilor de atac: „Cred că Steaua are șanse să meargă în grupe. Are jucători care au evoluat foarte mulți ani în competițiile europene și cred că pot merge și acum. Jucători ca Budescu și Teixeira, sau ca cei care erau înainte, Alibec și De Amorim, pot face diferența”, a opinat fundașul lui PAOK.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER