Un ungur va conduce finala Barça-United!** „Diavolii” au procentaj de 100% cu el la centru
Finala Ligii Campionilor dintre FC Barcelona și Manchester
United din acest an care va avea loc sâmbătă pe noul Wembley va fi
condusă la centru de către arbitrul maghiar Viktor Kassai.
Arbitrul ungar în vârstă de 35 de ani se va afla la a șasea partidă
de Ligă din acest sezon și la a doua în care vor juca englezii de
la Manchester United, după cele câștigate cu Valencia (1-0) și
Wolfsburg (2-1).
În total, el i-a condus pe „diavoli” în 3 partide disputate în Liga
Campionilor, toate câștigate de formația lui Sir Alex
Ferguson.
Cea mai mare realizare a centralului Viktor Kassai până la
delegarea la finala Ligii Campionilor din acest an a fost
semifinala Germania-Spania (0-1) de la Campionatul Mondial din
2010.