Una caldă, una rece. Veste foarte proastă pentru Moți, după ce a dus-o pe Ludogoreț în grupele CL. Ce a decis patronul echipei
Ludogoreț a făcut un nou pas greșit, 0-0 acasă cu Slavia Sofia, iar liderul ȚSKA Sofia s-a detașat la 7 puncte. Presa bulgară anunță că patronul „vulturilor” se gândește să ia măsuri.
Campioana Bulgariei se confruntă cu unele probleme pe care și echipele românești le-a întâmpinat în ultimii ani, mai ales CFR-ul. Angrenată în grupele Ligii Campionilor, Ludogoreț nu reușește să mai țină pasul în campionatul intern. După 11 etape, echipa la care este legitimat și Cosmin Moți se află abia pe locul 4, cu 7 puncte distanță de liderul ȚSKA Sofia.
Ludogoreț este în grupă cu Liverpool, Real Madrid și FC Basel, iar în primele două etape din Liga Campionilor a reușit să impresioneze. A pierdut greu cu 2-1 pe Anfield și cu 1-2 „acasă”, cu Real Madrid. Oboseala, dar și trecerea de la o competiție ca Champions League la campionatul intern, i-au făcut pe jucătorii echipei bulgare să nu mai fie la fel de concentrare.
Ultimul rezultat, 0-0 cu Slavia Sofia, pare să-i fi întins prea mult coarda răbdării patronului echipei. Sportal.bg susține că Cyril Domuschiev vrea să taie bonusurile jucătorilor. Ludogoreț plătește cele mai mari prime din campionatul Bulgariei, însă Moți&Co riscă să rămână fără bani până nu reușesc să redreseze „corabia”.
Jucătorii lui Ludogoreț vor avea din nou prime atunci când vor reuși să revină pe prima poziție sau măcar să reducă diferența față de lider la 1-2 puncte.
3 titluri are în palmares Ludogoreț, în 2011-12, 2012-13, 2013-14