Unde poți vedea Liga Campionilor sezonul viitor!** UEFA a anunțat posturile TV care vor transmite Champions League în România
UEFA a anunțat astăzi cine a obținut drepturile TV pentru următoarele trei sezoane (2012-2015) în România pentru transmisia meciurilor din Liga Campionilor. Dolce Sport și Digi Sport sunt posturile care vor transmite meciurile de marți și miercuri, cu excepția primei opțiuni din ziua de marți, care va fi transmisă de un post free-to-air )TVR). În cazul în care există o echipă din România calificată, regula nu se aplica și în ziua de miercuri, când toate opțiunile sunt la Romtelecom și la RCS&RDS.
Cele două rețele au obținut drepturile și pentru internet și platformele mobile.
Câștigarea acestor drepturi de către cele două companii se va concretiza în difuzarea competiției atât pe Dolce Sport, cât și pe Digi Sport, ceea ce va permite unui număr mai mare de clienți pasionați de sport să poată urmări meciurile celei mai importante competiții fotbalistice intercluburi din Europa.
Drepturile includ difuzarea tuturor meciurilor fie în direct, fie în reluare, precum și rezumatele din serile de marți si miercuri, ca și magazinul săptămânal UEFA Champions League.
„Meciurile sunt produse HD. În serile în care există mai multe meciuri la aceeași oră, bineînțeles că acestea vor fi programate atât pe canalul HD, cât și pe cele SD”, au spus oficialii Dolce Sport, care nu au dorit să facă publică suma pentru care au achiziționat aceste drepturi.