Site-ul oficial al UEFA a notat că începutul exploziv de partidă al celor de VfB Stuttgart a „înlăturat” formația română, Unirea Urziceni, din drumul spre fazele superioare ale Champions League.
„Deținătoarea titlului în Liga I a fost neputincioasă în fața unui Stuttgart dezlănțuit, care i-a făcut un start de vis noului antrenor Christian Groos. Cu trei goluri marcate în primele 11 minute ale întâlnirii, gruparea din Bundesliga a avut un start de partidă la care nu sperau nici cei mai optimiști dintre fani prezenți pe Mercedes-Benz Arena. După numai cinci minute, Khedira îl servește ideal pe Marica, care îl execută cu o lovitură de cap pe Arlauskis. Au urmat alte două reușite, iar Stuttgart înlătură Unirea din calea sa spre optimi”, scrie site-ul oficial al forului european.
Unirea Urziceni a ratat calificarea în optimile Champions League, fiind învinsă in ultimul meci al grupei G, de echipa germană VfB Stuttgart cu scorul de 3-1.
VEZI rezumatul partidei VfB Stuttgart – Unirea Urziceni, scor 3-1
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER