„Unirea a jucat tare, nu știu de ce nu s-a acordat penalty la faultul asupra lui Rosina”

Mijlocașul formației Zenit Sankt Petersburg, Vladimir Bîstrov, a
declarat că echipa sa trebuia să beneficieze de un penalti în
meciul cu Unirea Urziceni din manșa întâi a turului trei preliminar
al Ligii Campionilor, informează site-ul oficial al grupării
ruse.

Adversarul a fost tenace, fiecare duel pentru balon a fost
o luptă, a fost greu să jucăm în aceste condiții. Unirea a jucat
tare, nu știu de ce arbitrul nu a acordat penalti la faultul asupra
lui Rosina. Unirea nu a fost periculoasă la poarta noastră, am
dominat meciul. Mai e al doilea meci, acasă, în fața fanilor
noștri, unde vom câștiga. Așa că nu e nicio problemă că am remizat
la București
„, a spus Bîstrov.

Mijlocașul Alessandro Rosina a precizat că arbitrul era mascat de
un grup de jucători și probabil nu a văzut faultul în careu comis
asupra sa. „Tușierul, în schimb, ar fi trebuit să vadă. În
astfel de situații, sunt două opțiuni: 11 metri sau galben pentru
simulare. Mi-a dat galben, deși penaltiul a fost evident. Am fi
putut înscrie o dată sau de două ori, mai ales după ce am avut
superioritate numerică, dar Unirea a stat bine în defensivă. N-am
avut nici noroc, deși am controlat jocul. Nu pot spune că 0-0 e un
rezultat bun, dar este un atu în perspectiva meciului de acasă. Să
nu uităm că dacă primim gol, va trebui să marcăm două
„, a
spus Rosina.

Atacantul Maksim Kanunnikov a afirmat că Zenit ar fi trebuit să
câștige partida de marți. „Nu s-a întâmplat nimic
dezastruos, am obținut un egal în deplasare și acum avem avantajul
terenului propriu. A fost un joc fizic, s-a simțit o anumită
rigiditate. Putem spune că ne-a scăpat victoria
„, a
menționat el.

Vicecampioana României, Unirea Urziceni, a terminat la egalitate,
scor 0-0, meciul disputat, marți, pe stadionul „Steaua” din
București, în compania formației ruse Zenit Sankt Petersburg, în
manșa întâi a turului trei preliminar al Ligii Campionilor.

Publicat: 28 07. 2010, 11:57
Actualizat: 28 07. 2010, 11:58