Unirea, peste Steaua și CFR!** Ialomițenii au strâns cele mai multe puncte în grupe!

Cu opt puncte din 18 posibile, Urziceni rămâne, după sezonul de
Ligă, cu un procentaj greu de bătut de viitoarele participante ale
României în Ligă. În noul format al Ligii, Unirea are un procentaj
de 44,4% în ceea ce privește punctele, Steaua fiind pe ultimul loc,
cu 12,7%.

Începută cu elan, campania CFR-ului în actualul sezon de Ligă
s-a terminat la fel ca și precedenta. Clujenii s-au blocat la
primul pas și, după victoria cu Basel (2-1) din start, au capotat,
ajungând astfel ca, la finalul jocului cu Roma de ieri, să se
mulțumească doar cu cei 400.000 de euro pe care UEFA îi oferă
pentru egal. După două sezoane în Liga Campionilor, CFR-ul s-a ales
cu opt puncte și cu un procentaj de eficiență de 22%. Mai simplu,
vișiniii au luat aproximativ un punct din cinci!

Steaua e
ultima!

Ardelenii se pot bate cu pumnul în piept. Cu toate că nu au în
CV decât 12 jocuri în Champions League, sunt peste Steaua la
capitolul eficiență, deși ambele au adunat același număr de puncte
în noul format al competiției. CFR are un procentaj de 22%, în timp
ce Steaua are 12,7%. Totuși, roș-albaștrii au un sezon în plus față
de ardeleni, deci au acumulat mai multă experiență în Ligă și au
mai multe goluri marcate.

Performerii României în Ligă rămân însă „lupii” lui Dan
Petrescu. Cele opt puncte reușite în sezonul trecut în șase jocuri
dau o cifră impresionantă de eficiență: 44,4%!! Mai mult, pe lângă
performanța calificării în primăvara europeană, Unirea e mândră că
a ieșit din grupă cu un bilanț echilibrat. Câte goluri a luat, tot
atâtea a dat.

Echipele românești în
grupele Ligii

Unirea
Urziceni
(2009-2010)

6 2 2 2 8-8 8
Procentaj: 44,4%

CFR
Cluj
(2008-2009 și
2010-2011)

12 2 2 8 11-21 8
Procentaj: 22%

Steaua (2006-2007, 2007-2008 și 2008-2009)

18 1 4 13 13-32 7
Procentaj: 12,7%

Publicat: 09 12. 2010, 03:00
Actualizat: 09 12. 2010, 03:06